O serie de clipuri video despre conștientizarea importanței votului au adunat milioane de vizualizări în câteva zile, dovadă că actuala campanie electorală s-a bazat foarte mult pe influența rețelelor de socializare.

Unul dintre cele mai puternice mesaje electorale a fost transmis de Parlamentul European printr-un clip video de trei minute în care oamenii sunt îndemnați să voteze pentru a influența în mod pozitiv viața viitorilor cetățeni ai Uniunii Europene. 

Un alt filmuleț, creat de vloggerul Mircea Bravo și care pune în lumină veșnicul conflict dintre generații, ilustrează faptul că fiecare vot contează, iar puterea de convingere poate schimba atitudini.

Joi seară, Mircea Bravo a publicat un alt filmuleț care tratează indiferența față de vot și consecințele acesteia, clipul ajungând în câteva ore la peste o jumătate de milion de vizualizări.


Viral a devenit și clipul care îl are în prim-plan pe actorul Șerban Pavlu. Publicul țintă: tinerii care se revoltă în spatele unui ecran de situația politică din România, dar care nu ies la vot.

Actorii Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mihai Călin, regizorul Tudor Giurgiu și vloggerul Mickey Hash dau și ei replica pentru cei care se ascund în spatele zicalei "Nu mă interesează politica".

Platforma civică România 100 arată într-un filmuleț care sunt beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană.


De ce n-ai vota pe 26 mai?! Ce motive ai? Animație video

Mai mult pe EurActiv »