Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, consideră că punerea sub acuzare a șefilor Jandarmeriei cu privire le violențele din 10 august reprezintă "o altă încercare de intimidare a unei instituții fundamentale a statului".

UPDATE Procurorul general al României răspunde acuzațiilor făcute de ministrul de Interne, Carmen Dan, și spune că ancheta ce privește evenimentele din 10 august este imparțală și indepententă.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, asigură opinia publică asupra faptului că procurorii Secției parchetelor militare efectuează o anchetă imparțială, efectivă și independentă de orice ingerințe externe. Totodată, procurorul general al PICCJ dorește să transmită un mesaj de încredere în profesionalismul și imparțialitatea procurorilor de caz, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil, cu respectarea principiilor legalității, prezumției de nevinovăție și aflării adevărului", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

***** Textul inițial

„Nu văd în această acțiune decât o altă încercare de intimidare a unei instituții fundamentale a statului, și anume Jandarmeria Română, care are atribuții importante în asigurarea ordinii publice. Mă adresez acum jandarmilor, nu numai șefilor Jandarmeriei -, eu sper să rămână dedicați și sper să rămână consecvenți vocației și principiului de a apăra statul și de a apăra legea și de a aplica legea, pentru că asta trebuie să facă Jandarmeria. (...) Eu transmit cu certitudine că nu este o problemă cu funcționarea Jandarmeriei și că Jandarmeria va continua să-și facă datoria'', a declarat Carmen Dan, la sediul MAI, potrivit Agerpres.

Ministrul vede acțiunea Parchetului ca fiind "un ordin pe unitate", afirmând că, în prezent, justiția este doar surdă.

"Eu văd lucrul acesta ca pe un ordin pe unitate, așa cum m-am mai pronunțat, care de data asta a fost pus în aplicare mai clar și mai precis. Plecând de la dictonul <<justiția este oarbă>>, eu cred că acum este doar surdă, dar cu o privire foarte ageră în direcția dinainte trasată", a mai adăugat aceasta.

Totodată, Dan a ținut să precizeze că procurorii care cercetează violențele de la mitingul din 10 august au acces la documentele clasificate, contrar celor spuse de procurorul general Augustin Lazăr.

"Nu cu mult timp în urmă, procurorul general mai lansa o declarație în spațiul public referindu-se la faptul că procurorii au acces îngreunat la documentele pe care trebuie să le analizeze, ca urmare a faptului că acestea sunt secretizate. Cred că n-ar mai fi făcut această declarație dacă ar fi făcut efortul minim de a deschide Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, care vorbește foarte clar, mai precis, la art. 7, al. 4, despre accesul neîngrădit al procurorilor la toate documentele care sunt clasificate secret de serviciu sau secret de stat în condițiile garantării validării sau numirii și depunerii jurământului", a mai precizat Carmen Dan.