UPDATE / VIDEOCătălin Drulă spune că exit-poll-urile sunt făcute din pix
Președintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că rezultatele exit-poll-urilor ”sunt în susținerea unei operațiuni care a început de mult, de fraudare a votului din România”, potrivit News.ro.
”Am văzut mai devreme aceste exit-poll-uri cu care opinia publică din România a fost intoxicată toată ziua de astăzi și pentru cei care ați urmărit aceste știri aș întreba unde au dispărut anumite partide care făceau pragul mai devreme, acuma nu-l mai fac, gen PUSL. Arată ca și cum sunt făcute din pix și credem că sunt în susținerea unei operațiuni care a început de mult, de fraudare a votului din România.
Nu-mi aduc aminte nicio rundă de alegeri în care să fi fost atâtea nereguli ca astăzi: buletine preștampilate, candidați care stau în fața secțiilor de votare, s-a pus până și lacătul pe o secție de vot, cabine de vot lipsă și mii de nereguli sesizate, bani plătiți pentru voturi, oameni aduși cu forța la vot.
Toată organizarea acestei runde de alegeri a fost organizată în neregulă, începând de la această comasare artificială prin care cei de la putere au dorit să tragă acel vot al primarilor, având un număr dominant de primari, către votul politic pe țară, până la reguli făcute împotriva opoziției și organizarea alegerilor cu doar trei luni înainte.
Cu toate acestea, românii s-au mobilizat și suntem optimiști și ne vom apăra votul în această seară, veți vedea că realitatea și rezultatele vor arăta că Clotilde Armand are câștigat Sectorul 1, că nu e nicio egalitate, cum a fost dată din pix acolo, că Radu Mihaiu are câștigat Sectorul 2, că Alianța Dreapta Unită a câștigat Bucureștiul cu voturi mai multe decât PNL și PSD la un loc, că am câștigat Timișoara și multe alte locuri din țară”, a afirmat Cătălin Drulă.
El a susținut că alegerile de duminică sunt ”doar o bătălie din acest război pe care l-au declanșat împotriva României cei de la putere”.
El a afirmat că USR ”nu cedează” și va continua.
Clotilde Armand (Alianța Dreapta Unită) și George Tuță (PNL-PSD) sunt la egalitate în cursa pentru Primăria Sectorului 1, o situație similară înregistrându-se și la Sectorul 2 între Rareș Hopincă și Radu Mihaiu, relevă exit-poll-ul CURS-Avangarde realizat pe baza datelor culese pînă la ora 20.00.
”Nu vom lăsa România pe mâna lui Ciolacu și a lui Ciucă. (...) Vom lupta pentru prezidențiale și parlamentare iar în această noapte luptăm pentru voi, să apărăm voturile”, a adăugat Drulă.
+++
Liderii Alianței Dreapta Unită au transmis ulterior, într-un comunicat de presă comun, că au dubii că exit-poll-ul este imaginea reală a zilei de 9 iunie.
Alianța Dreapta Unită va realiza, în orele următoare, propria numărătoare paralelă a voturilor obținute de la cetățeni, în condițiile în care, pe durata întregii zile, PSD și PNL au încercat prin toate mijloacele să influențeze voința alegătorilor și, implicit, rezultatul alegerilor.
„Suntem hotărâți să mergem mai departe. Mulțumim pentru fiecare vot. Invităm toți delegații noștri, toți reprezentanții în secții să lupte cu toată forța pentru a apăra fiecare vot. O luptă cu PSD și PNL se dă în fiecare zi. Azi a fost o bătălie, suntem pregătiți să le ducem pe următoarele”, precizează Eugen Tomac, președintele PMP.
„Așteptăm rezultatele reale și suntem convinși că acestea vor diferi de cele ale exit-poll-ului. Nu suntem siguri că cifrele prezentate pe televiziuni sunt cele reale pentru că, în cursul zilei de astăzi, au fost lucruri extrem de ciudate cu privire la acest unic exit-poll. Le spun românilor să nu-și piardă speranța, să aibă încredere în democrație. Realitatea României este complet diferită decât arată cifrele prezentate: 70% dintre cetățeni sunt complet nemulțumiți de cum este guvernată țara, 67% consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită”, afirmă Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.
Comentarii