CCR a decis că alegerile prezidențiale pot fi organizate în septembrie
Sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei la Curtea Constituțională pe legea pentru devansarea alegerilor prezidențiale în spetembrie a fost respinsă miercuri, astfel că scrutinul poate fi organizat în toamnă.
Semnatarii seizării spuneau că legea pentru devansarea cu până la 3 luni a termenului alegerilor prezidențiale, inițiată de UDMR și votată pe repede-înainte de PSD și PNL, este nejustificată și nefundamentată și aduce atingere unor drepturi constituționale fundamentale, precum dreptul de vot și dreptul de a fi ales, precum și principiului egalității în drepturi, spune cele două formațiuni de opoziție.
Concret, Opoziția afirma că modificarea termenelor cu puțin timp înainte de desfășurarea propriu-zisă a procesului electoral afectează execitarea drepturilor electorale ale candidaților, cetățenilor și opoziției.
De asemenea, liderii celor două partide spun că legea afectează egalitatea de șanse, favorizând partidele la putere sau candidații cu resurse mai mari, în detrimentul candidaților sau al partidelor neaflate la putere, care și-au făcut strategiile electorale bazându-se pe legislația în vigoare.
Nu în ultimul rând, modificarea regulilor pentru alegerile prezidențiale cu doar 6 luni înaintea datei vehiculate pentru acestea încalcă principiile previzibilității normelor și stabilității juridice. Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) stabilește, de altfel, următoarele: „Necesitatea de a garanta stabilitatea nu privește, în practică, atât principiile fundamentale a căror contestare formală este greu de imaginat, cât cea a unor reguli mai precise ale dreptului electoral (...) De aceea, trebuie evitate nu numai manipulările în favoarea partidului la putere, ci chiar tentativele de manipulare. Ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutine care pot fi întotdeauna îmbunătățite - ci modificarea lor frecventă sau cu puțin timp (cel puțin un an) înainte de alegeri. Chiar în absența unei intenții de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic”.
+++
Într-o reacție după decizia CCR, USR acuză "politrucii de la Curtea Constituțională mai dau o lovitură statului de drept spunând că este în regulă ca partidele la putere să modifice, cu doar câteva luni înainte și în beneficiu propriu, regulile după care se desfășoară alegerile prezidențiale".
„CCR dovedește tot mai des că pune în aplicare comenzile primite de la PSD și PNL. Nici măcar nu se mai ascund. Deciziile se iau acum în biroul PSD de la Parlament, unde roiesc judecători ai CCR, după cum am văzut cu toții. Este o decizie politică, împotriva democrației și a regulilor democratice. Orice modificare a legislației electorale în anul cu alegeri înseamnă, în fapt, deturnarea unui proces democratic și folosirea lui în interesul PSD și PNL. Ciucă, Ciolacu și Iohannis sunt orbiți de putere și fac orice pentru a-și păstra privilegiile. Folosesc CCR, pe care au populat-o cu foști membri de partid sau cu personaje slugarnice, pentru a le valida ilegalitățile”, afirmă deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției.
Uniunea mai spune că decizia CCR vine după ce deputatului Cristian Seidler, unul dintre semnatarii sesizării CCR, i-a fost retras accesul la dosar fără explicații. Până acum, parlamentarii USR au avut access la dosarele în care erau sau sunt parte directă. Acum, CCR nu doar că a retras accesul la dosar, dar în înștiințarea trimisă deputatului Cristian Seidler susține că deputatul nu este parte în dosar, deși este unul dintre cei care au semnat sesizarea.
Legea merge acum la promulgare la Klaus Iohannis.
Comentarii