Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că nu a existat un conflict constituțional între Administrația Prezidențială și Guvernul României, declanșat de plecarea în concediu a premierului și instalarea ca interimar a lui Paul Stănescu

Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi. Șase dintre judecătorii constituționali au decis că nu a fost vorba despre un conflict între cele două palate.

Alți doi judecători au ajuns la concluzia că a existat un conflict constituțional între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, iar premierul nu ar fi avut dreptul de a numi, printr-un act oficial, un premier interimar pentru perioada în care s-a aflat în concediu de odihnă.

Amintim că Viorica Dăncilă a publicat în Monitorul Oficial numirea în funcția de premier interimar a vicepremierului Paul Stănescu, după care a plecat în concediu. Klaus Iohannis a considerat că numirea în funcția de interimar este exclusiv atributul președintelui României.

Președintele României consideră că premierul trebuie să-și exercite funcția neîntrerupt, oriunde s-ar afla, chiar și din vacanță, astfel că delegarea atribuțiilor nu ar fi posibilă și s-ar pune problema unui interimat la conducerea Guvernului. Interimatul, susține Iohannis, ar trebui decis de către președintele României.

„În data de 31 iulie 2018, Prim-ministrul României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, a emis Decizia nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atribuții, potrivit căreia, în perioada 6 – 13 august 2018, domnul Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României (Decizia nr. 247/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667/31.07.2018)”, explica situația de fapt Klaus Iohannis.

„Prin omisiunea prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6 - 13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi (...). Procedând în acest mod, prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie”, se arăta în sesizarea CCR.

„Rolul constituțional și specificul atribuțiilor prim-ministrului presupun ca acesta să își exercite atribuțiile permanent și neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanță. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, chiar și cu acest prilej, devin incidente prevederile constituționale referitoare la interimatul funcției de prim-ministru”, se arată în sesizarea președintelui.

„Vă solicit să constatați existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre Prim-ministrul României și Președintele României și să stabiliți conduita de urmat de către prim-ministru în vederea reinstaurării ordinii constituționale”, a cerut Iohannis.