UPDATE VIDEOCe prevede Declarația Parlamentului României de condamnare a invadării Ucrainei
Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat luni o Declarația cu privire la situația din Ucraina. Anterior, Birourile permanente reunite au adoptat, de asemenea, documentul.
Aflat la Sighetu Marmației, deputatul Petrețchi Nicolae Miroslav, reprezentantul minorităților ucrainene, a participat online la ședința de plen și a citit Declarația.
Redăm integral Declarația Parlamentului de la București
Parlamentul României condamnă cu fermitate agresiunea armată masivă a Federației Ruse asupra Ucrainei, precedată de recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței" autoproclamatelor entităti separatiste din Donețk și Luhansk, părti componente ale Ucrainei.
Respingem cu hotărâre un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și ordinea actuală de drept international și cerem oprirea imediată, integrală și necondiționată a agresiunii militare și retragerea tuturor forțelor ruse din Ucraina.
Declanșarea invaziei ruse în noaptea de 23 spre 24 februarie 2022 este un atentat la viețile și destinele cetătenilor ucraineni care și-au dorit să poată exercita un drept fundamental în orice democrație, respectiv dreptul de a-și alege propria cale.
Poporul ucrainean, victima acestei agresiuni de neimaginat în secolul XXI, a ales în mod suveran drumul spre Europa, spre comunitatea de valori europene și euroatlantice și a mandatat în acest sens autoritățile ucrainene legitim și democratic alese. Ucraina este în aceste zile pedepsită pentru alegerea să fie suveranã.
România a susținut constant și ferm alegerile poporului ucrainean - decizia Summitului NATO de la București din 2008 și faptul că Parlamentul României a fost primul din UE care a ratificat Acordul de Asociere a Ucrainei la UE find doar două exemple grăitoare dintre multele demersuri de susținere din partea țării noastre pentru aceste alegeri ale Ucrainei.
Agresiunea rusă aruncă Europa într-o eră care nu ar mai fi trebuit trăită niciodată de actualele generații. Federația Rusă dorește rescrierea istoriei și reîmpărțirea lumii în sfere de influență.
Considerăm că acest act de agresiune fățișă reprezintă o încălcare flagrantă și gravă a principiilor de dret internațional și a angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă, prevăzute inclusiv de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta și Actul Fondator NATO-Rusia.
Atragem atenția asupra faptului că, din nou, au fost incălcate suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, inviolabilitatea frontierelor acestui stat, respectiv principiul nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale.
Amintim faptul că în această perioadă se împlinesc opt ani de la anexarea ilegal a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, iar Federația Rusă continuă în prezent seria de acte de agresiune neprovocate și nejustificate, încălcând astfel brutal principiile fundamental ale dreptului internațional.
Considerăm că Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal. Solicităm Președintelui României și Guvernului României să continue să susțină cu fermitate în cadrul forurilor internaționale, inclusiv Uniunea Europeană și NATO, adoptarea unor sancțiuni cu impact major pentru Federația Rusă.
Parlamentul României reafirmă solidaritatea deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federației Ruse și exprimă sprijinul pentru acordarea de asistență umanitară cetățenilor ucraineni, inclusiv persoanelor care aleg să se refugieze pe teritoriul României.
Parlamentul României reafirmă șiîn acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pentru aspirațile sale legitime de integrare în NATO și UE. Orientarea dorită de Ucraina este rezultatul deciziilor autorităților alese legitim si democratic și se bucură de un larg și durabil sprijin popular, iar România a susținut constant eforturile Ucrainei de consolidare a unei societăți incluzive și diverse, cu contribuția tuturor cetățenilor ucraineni. Reamintim faptul că în Ucraina trăiește o numeroasă comunitate etnică românească, care contribuie la bogăția și diversitatea societății ucrainene și reprezintă o solidă punte de legătură între țările noastre.
Membrii comunității etnice românești au fost și sunt cetățeni loiali și fideli ai Ucrainei, care își înțeleg obligațiile care le revin prin acest statut. În egală măsură, la fel că toți ceilalți cetățeni ai Ucrainei, au așteptări firești și legitime ca drepturile lor să fie pe deplin respectate.
Parlamentul României exprimă convingerea că avansarea Ucrainei pe calea reformelor democratice, a statului de dept și a apropierii de Europa va facilita împlinirea plenară a tuturor acestor deziderate. În acest context, Parlamentul României reafirmă sprijinul ferm pentru aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei."
+++
Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a solicitat Birourilor permanente reunite ca Palatul Parlamentului să fie iluminat în culorile steagului Ucrainei - albastru și galben.
Parlamentul se reunește de la ora 16:00 în ședință comună.
Comentarii