Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au avut un schimb dur de replici prin intermediul presei.

Totul a pornit după ce Rareș Bogdan a fost întrebat duminică seară, la Prima News, dacă Bogdan Aurescu este tot ce se poate mai bun în diplomația românească.

”O, diplomația română are oameni excepționali. E o zonă unde nu eu hotărăsc sau PNL. Nu noi l-am numit acolo, ci statul”, a spus Rareș Bogdan.

Eurodeputatul a mai spus și că nu îl monitorizează el pe ministrul de Externe, ci o face presa, pentru că acesta nu este membru PNL.

"Sunt prieten cu Emil Hurezeanu (ambasadorul României în Austria - n.r.). A făcut cât a putut, ce a putut și s-a întors la post. A stat 72 de zile la București. Nu a primit niciun telefon de la MAE, să facă o informare și verbală, nu doar scrisă”, a mai declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan a mai spus și că, dacă ar fi șeful direct al lui Bogdan Aurescu nu l-ar mai ține în funcția și ar mai concedia încă câțiva miniștri.

"Mulți, și de la PSD. Nu vreau scandal, nici cu Aurescu, nici cu alții. Cred că l-aș chema să îl întreb ce are de gând. Pe Petre Daea, care mi-e simpatic, l-aș ruga să fie un fel de șef la târguri, oboare. Mi-e simpatic, ca un bunicuț, dar nu rezolvă problema”, a conchis el.

Luni dimineață, ministrul Bogdan Aurescu i-a transmis lui Rareș Bogdan că nu îl interesează părerile lui: "E ca și cum aș fi atacat de Sputnik". 

"Nu mă intereseaza părerile lui Rareș Bogdan - vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac - e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale", a declarat Bogdan Aurescu în exclusivitate pentru digi24.ro.