Chirica, întrebat dacă protestul de la Cotroceni e organizat de PSD: Cred că da
Mihai Chirica a declarat că PSD se află în spatele protestului de la Palatul Cotroceni, în condițiile în care se manifestă "în numele și pentru partidul social-democraților", așa cum și în Piața Victoriei au protestat oameni din partide politice.
Chestionat la Digi 24 dacă contramanifestația de la București este organizată de PSD, Mihai Chirica a spus: "Cred că da, atât timp cât se manifestă în numele și pentru PSD sunt convins că trebuie să fie membri de partid ai PSD, organizați de către PSD și este și normal să fie așa. Așa cum și în partea cealaltă au fost și oameni din partide politice”.
De asemenea, întrebat dacă în alte orașe organizațiile locale ale PSD urmează tendința de a organiza contramanifestații, vicepreședintele PSD a susținut că nu a văzut astfel de demersuri, potrivit News.ro.
Primarul municipiului Iași Mihai Chirică a lansat și un atac la adresa liderului partidului, Liviu Dragnea, afirmând că "politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă", chiar dacă acesta a fost un bun lider de partid, care a dus la câștigarea unor scoruri electorale foarte bune.
Chirică a fost întrebat dacă este mulțumit de felul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, conduce partidul.
"Sincer? Nu. Dacă aș fi fost mulțumit, aș fi tăcut și aș fi înghițit lucrurile astea ca atare. E nevoie de un alt leadership și e nevoie de o schimbare în managementul politic", a răspuns primarul din Iași, conform Mediafax.
El a apreciat că Liviu Dragnea va putea beneficia de cecul în alb dat de partid "până când nu pune în pericol PSD".
Întrebat dacă în prezent PSD este în pericol, vicepreședintele PSD a răspuns: "Conform prognozelor sociologice pe care le-am facut, da. A fost un val care s-a motivat oarecum în acea decizie. Acum o putem arunca 100% în curtea lui Grindeanu sau putem s-o relaționăm cu partidul".
Comentarii