Pentru alegerile de duminică, 9 iunie, Biroul Electoral Central a acreditat trei institute care pot face sondaje de opinie la ieșirea de la urne la nivel național.

Este vorba despre Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS), Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde și Sodiso Research SRL, scrie Europa Liberă.

Vor fi organizate trei exit-poll-uri la nivel național. Pe lângă acestea, vor fi făcute și sondaje locale.

Unul va fi la Râmnicu Sărat, făcut de Fundația „Biroul de Cercetări Sociale”, unul pe întreg județul Mureș, de care se va ocupa Sodiso Research SRL, și un al treilea - al companiei Sondaje Marketing Relații Publice SRL - pentru orașul Luduș din județul Mureș.

Operatorii pot culege date pe o arie de 500 de metri a secțiilor de votare, fără a avea voie în interiorul lor și fără să tulbure liniștea și ordinea publică.

Cei care fac sondajele nu au voie să intervină în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor.

Sondajele premergătoare alegerilor dau diferențe mari întte procentele pe care le-ar obține candidații, iar sondajele de la urne din ultimii ani au fost flagrant contrazise de rezultatele finale înregistrate.

CURS - jurnalistul cu soția deputată

Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS S.R.L. este unul dintre institutele acreditate de Biroul Electoral Central pentru a face sondaje la ieșirea de la urne (exit-poll).

Compania, fondată în 1996, este deținută în proporție de 100% de jurnalistul Iosif Buble. Institutul a dat rezultatele la multe dintre scrutinele din ultimii 25 de ani.

În 2020, de exemplu, la alegerile parlamentare, exit-poll-ul CURS/ Avangarde anunța că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a obținut pentru Camera Deputaților 5,2% din voturi. Cifra oficială anunțată de BEC a fost 9,08%.

Iosif Buble mai e proprietar și al Online Research SRL, care se ocupă tot cu activitati de studiere a pieței și sondare a opiniei publice.

Soția patronului CURS este Diana Tușa - aleasă din 2008 deputată în Parlamentul României - pe listele PNL pentru primele două mandate, pe cele alea PSD pentru următoarele două.

În 2023, CURS a avut o cifră de afaceri de 1,1 milion de euro (5.337.526 de lei). Avea anul trecut, la fel ca în 2022, avea șase angajați.

În 2022, CURS a avut o cifră de afaceri de aproape un milion de euro (4.605.906 lei) și un profit de aproximativ 800.000 de euro (3.678.788 de lei).

Online Research SRL, fratele mai mic, înființat în 2019, a avut în 2022 o cifră de afaceri de doar 64.000 de euro (290.800 de lei) și 32.000 de euro (145.000 de lei) profit.

CURS a obținut o parte din venituri și din contracte cu statul.

În 2023, a primit de la Consiliul Județean Ilfov un contract de 15.000 de euro (75.000 de lei), iar cu un an înainte mai primise unul de 12.000 de euro (60 de mii de lei).

Cu Loteria Română a avut contract pentru sondaje de piață de 25.000 de euro (129.125 de lei), iar cu Primăria Sectorului 5, în 2021, unul de 27.000 de euro (134.453,76 de lei)În același an, a încasat și 8.000 de euro (40.000 de lei) de la ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat), tot pentru cercetări de piață.

Iosif Buble a fost jurnalist la Antena 3 și are, pe lângă institutele de sondare a opiniei publice, un site de știri.

Conform declarației de avere pe care soția lui a depus-o în iunie 2023, Iosif Buble a încasat dividende de aproximativ 4 milioane de euro (18.819.754 de lei) de la cele șase firme la care are acțiuni.

Avangarde - un institut cu vechime

Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde SRL este cea de-a doua casă de sondare a opiniei publice care va face duminică un exit-poll. El aparține în proporție de 100% sociologului Marius Pieleanu.

Conform datelor de la Ministerul de Finanțe pentru anul 2023, societatea lui Marius Pieleanu a avut o cifră de afaceri de 400.000 de euro (1.848.846 de lei), iar în 2022 - de 250.000 de euro (1.285.185 de lei).

Marius Pieleanu este acționar și într-o altă casă de sondare - The Center - unde deține deține 60% dintre acțiuni. Restul de 40% sunt ale sociologului Vladimir Ionaș.

Avangarde a mai avut contracte cu Consiliul Județean Olt, primăriile Galați, Alexandria sau Cluj-Napoca pentru realizarea unor cercetări cantitative. A lucrat și cu Institutul Elie Wiesel, pentru care a făcut un studiu privind percepția asupra minorităților naționale și memoria Holocaustului.

Marius Pieleanu a spus, pentru Europa Liberă, că sondajul din seara alegerilor din 9 iunie este făcut la comanda Alianței PSD-PNL și că va fi realizat împreună cu CURS. Nu a precizat eșantionul sau dacă va face și o estimare la nivel local.

Sodiso Research - o apariție nouă pe lista celor care fac sondaje

Cea de-a treia casă de sondare este necunoscută pe piața măsurătorilor intenției de vot.

Sodiso Research SRL este deținută de Gheorghe Barna, C&P Studio, Asociația Analiștilor în Politici Publice și Kvantum Research.

La rândul ei, Kvantum Research este deținută de Tamas Kiss și Grigore Barna.

Asociația Analiștilor în Politici Publice este un ONG înființat pentru a explica maghiarilor cum să se comporte la recensământul populației în 2021. Toate firmele și asociațiile au sediul la aceeași adresă din Cluj Napoca.

Pe lângă sondajul la nivel național, Sodiso Research va măsura și intenția de vot în județul Mureș.