Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți dimineață, într-o emisiune la RockFM, că justiția nu are niciun capitol în programul său prezidențial pentru că ea funcționează, astfel că trebuie lăsată în pace.

"Am văzut critica... dom’le, la lansarea programului, Ciolacu nu a vorbit despre justiție. Iertați-mă, eu cred că am vorbit prea mult despre justiție. Gata, funcționează justiția, hai să o lăsăm în pace! O lăsăm să funcționeze... văd că găsesc și din zona privată, și de la PSD, și de la PNL și de la celelalte partide (cu probleme în justiție - n.r.). Există și o selecție naturală", a spus Marcel Ciolacu.

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a spus duminică, după prezentarea planului prezindețial de către Ciolacu, faptul că acesta "este cu de toate", dar ceva "frapează".

"Că nu există nicio frază despre statul de drept, despre anticorupție, despre justiție, despre recuperarea banilor de la infractori, despre pedepsirea abuzurilor, despre siguranță, despre victimele violenței de orice fel… despre cum justiția dreaptă și eficientă este premisa funcționării oricărui stat, a oricărui sector de activitate, public sau privat", a scris Gorghiu pe pagina ei de Facebook.

Ea a mai spus și că ar fi fost curioasă să audă opinia PSD despre justiția următorilor 4-5 ani.

"Sunt convinsă că e bine să știe toți românii înainte de alegeri…că după… Cu cine, cu ce, cum și mai ales pentru cine? Am citit programul PSD și am verificat cuvintele importante pentru un Președinte al României:

Justiție: 0

Stat de drept: 0

Anticorupție: 0

Violență: 0", a conchis ea.

Într-o reacție la declarația premierului, președinta USR, Elena Lasconi, se întreabă "cum să spui că funcționează când doar într-un an au fost închise 5.000 de dosare prin prescriere?".

"Asta înseamnă mii de cazuri de corupție, evaziune fiscală și alte infracțiuni grave care au fost lăsate fără nicio sentință. Cum putem să închidem ochii când marii fugari, condamnați pentru corupție, ne zâmbesc sfidător în pozele de pe Instagram, în timp ce stau pe plaje și iahturi luxoase? Cum să spunem că totul e în regulă, „să închidem acest capitol”, când avem cazuri revoltătoare, precum cel al lui Mario Iorgulescu, care a fost scăpat de condamnarea de 14 ani pentru omor după ce a ucis un tânăr, conducând drogat și cu viteză mare? M-am săturat să văd beizadele scăpate de justiție. Dacă aceasta este definiția lui Ciolacu pentru „justiția care funcționează”, atunci e clar că avem o mare problemă", a scris ea într-un mesaj pe Facebook.

Lasconi susține că justiția nu funcționează.

"O spun cu toată responsabilitatea. Acum e mai mult despre privilegiile celor aflați în fruntea statului, despre privilegiile copiilor lor, care și-au făcut alte reguli decât noi toți. Iar eu nu vreau să las asta să continue.  Ce propunem eu și USR este clar: o justiție dreaptă pentru toți! Vrem ca DNA-ul să redevină puternic, vom lua măsuri antifugari, pentru că e timpul să oprim hoții de la a mai fugi din țară. Vom face confiscare extinsă reală, astfel încât averile hoților să fie recuperate. Vom debaroniza justiția și vom reforma CSM-ul. Nu mai putem să tolerăm un sistem care protejează privilegiații. Justiția nu e un subiect închis, iar eu, după ce voi câștiga alegerile, nu mă voi opri până când nu o să avem o justiție dreaptă, egală pentru toți, fără nicio excepție", a mai completat șefa USR.