Ciolacu: Colectarea ANAF în octombrie a ajuns la nivelul record de 40 de miliarde de lei
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că "ANAF a început să își facă treaba", iar în luna octombrie colectările la bugetul de stat au ajuns la un nivel record de 40 de miliarde de lei.
"Astăzi ANAF-ul a început să își facă treaba și să colecteze aproape de ținta asumată. În octombrie valoarea colectată a ajuns la nivelul record de 40 de miliarde de lei și sunt convins că, păstrând același ritm, până la finele anului și ținând sub control cheltuielile neesențială, vom respecta ținta de deficit agreată cu CE", a spus Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
El a mai adăugat că un argument în plus sunt "acțiunile mult mai susținute contra evaziunii fiscale, pe care le-am văzut cu toții în ultimele zile".
Ciolacu a mai precizat că "instituțiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor, iar a elimina evazioniștii care fură zeci de miliarde de lei anual este cheia pentru a obține fondurile necesare și pentru creșterile de pensii, și pentru educație, dar și pentru sănătate".
Premierul a reiterat că în 2024 nu vor fi taxe noi, dar vrea să își plătească taxele și cei care nu o făceau până acum, cei care "fură din educația, sănătate și pensiile românilor".
Comentarii