UPDATECiolacu, despre banii publici cheltuiți pentru promovarea cărții lui Ciucă: O să fie un best-seller
Premierul Marcel Ciolacu evită să comenteze dezvăluirile potrivit cărora sutele de panouri care promovează cartea lui Nicolae Ciucă au fost plătite din bani publici, dar susține în mod ironic faptul că aceasta va fi ”un best-seller”.
UPDATE
La câteva ore după declarația șefului PSD, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a venit cu replica: "Îi recomand lui Marcel Ciolacu să citească și el cartea, poate avea multe de învățat. Promit să îi trimit un exemplar, cadou. Sper că va fi un bestseller, pentru că toate încasările vor merge către inițiative caritabile".
+++
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, în timpul unei vizite pe șantierul Autostrăzii A7 din județul Buzău, ce părere are despre faptul că panourile prin care este promovată cartea semnată de președintele PNL Nicolae Ciucă au fost achitate din fonduri publice, din subvenția primită de PNL ca partid parlamentar.
"Am înțeles că au fost folosite la lansarea unei cărți. O să fie un best-seller, sunt ferm convins, mai ales că ținem cont de ce promovare a avut”, a răspuns Ciucă, evitând să facă alte comentarii pe acest subiect, potrivit News.ro.
Reamintim că PNL a comunicat, la întrebările Snoop, că din luna mai și până azi a cheltuit „din subvenții acordate de la bugetul de stat” 510.000 de euro pe lună pe 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă. Totalul de până acum al publicității outdoor pentru carte a fost de 2 milioane de euro, pe cele trei luni scurse. Până la finalul anului, afișarea volumului lui Nicolae Ciucă va costa, în total, peste 4 milioane de euro.
de Monica Lotreanu 07 Aug 2024 16:21
Urite-mi sint rebuturile umane cu carnet de partid!
de didi 12 Aug 2024 16:16
dar poate o sa fie 100 de euro bucata, si atunci e mai usor de acoperit costurile... la 8 miliarde de oameni cati sunt pe planeta, ori 100 de euro sunt deja 800 de miliarde de euro din vanzari.