Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri la Buzău că o eventuală reducere a impozitării muncii urmează să fie decisă, cel mai devreme, după primul trimestru al anului 2024.

Întrebat într-o conferință de presă dacă de la 1 ianuarie ar urma să se aplice o reducere a impozitării pe muncă, premierul Marcel Ciolacu a negat: "Nu se poate de la 1 ianuarie și am anunțat acest lucru. Am zis că este primul lucru pe care îl avem în vedere, după ce vedem execuțiile până la sfârșitul anului și execuția, în primul rând, pe primul trimestru al anului 2024. Vom veni, avem în vedere în coaliție și am discutat acest lucru în coaliție, că impozitarea muncii, după cum bine știți și dumneavoastră, este cea mai mare. Este în oglindă cu impozitarea capitalului".

El a mai spus că România are cea mai mare impozitare pe muncă și cea mai mică pe capital și trebuie găsit echilibrul, pentru a nu crize sociale:

"Așa se ajunge la crizele sociale, acumularea de o parte a marilor averi și sărăcirea în partea cealaltă, și discuția interminabilă de ce mărim pensiile. Pentru că sunt cele mai mici, pentru că acei oameni nu mai pot trăi cu o pensie de 1.500 lei și acei oameni, sunt bunicii și părinții noștri, sunt cei care au construit această țară".

Totodată, Ciolacu a precizat că a venit timpul ca toată lumea să plătească impozit:

"A venit timpul ca toată lumea să plătească impozit. Dacă nu înțeleg de vorbă bună, vom avea legislația de data aceasta foarte bine pusă la punct,  astfel încât s-o facă. Sau să aleagă ce vor să facă".

Întrebat de plata datoriilor, Ciolacu s-a enervat.

"De ce nu-l întrebați pe Cîțu? De ce nu ați țipat când a făcut datorii de 9,2% din PIB? Cumva considerați că acele datorii nu le plătește? Va veni vreun prim-ministru sau vreun președinte al României care să spună nu vă supărați, eu nu am nicio treabă cu ce-au făcut ei. De ce n-a văzut România când un inconștient a dus țara în această zonă? Iertați-mă că întreb și eu. N-am nicio problemă, răspund la orice întrebare, dar ăsta este adevărul”, a declarat premierul.