Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a referit luni la un posibil veto împotriva Austriei, care dorește Președinția Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

"Fiecare dintre noi reacționează. Unii își mută conturile, unii nu mai merg în Austria la schi. E normal, este o umilință arătată nu numai clasei politice, dar vreau să se facă o distincție foarte clară între români și austrieci și decidenții din Austria din acest moment și din România, fiindcă ați văzut și reacții de frustrare ale românilor care trăiesc în Austria și ale austriecilor de susținere a românilor. A fost un element pur de interes personal, de aceea este această supărare, o prioritate a ministrului de Interne și a cancelarului în ceea ce ține de votul din Austria", a declarat Marcel Ciolacu, amintind faptul că în companiile austriece de pe teritoriul României sunt angajați români.

"Eu când am vorbit despre sancțiuni către Austria, nu către austrieci, dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat atunci nu te aștepta, de exemplu, când Austria solicită să aibă șefia OSCE ca România să nu folosească același drept de veto. Dar poate până se ajunge la această paralelă totuși există demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri", a subliniat Ciolacu. 

Potrivit G4Media, România ar intenționa să blocheze Austria, care dorește să câștige șefia OSCE, în decembrie 2023.