Ciolacu: Îmi voi asuma să iau acele decizii care să aducă în România toți banii din PNR
Premierul Marcel Ciolacu promite să aducă în România "toți banii din PNRR", după ce Comisia Europeană ne-a transmis să ne luam adio de la o parte din sumă din cauza neîndeplinirii unor jaloane importante pe care țara noastră și le-a asumat.
"Am un mesaj pentru toți colegii mei, membrii ai Guvernului și pentru toți angajații administrației centrale. Deși urmează o campanie electorală, prioritatea noastră este în următoarele două luni să recuperăm întârzierile și să salvăm toți banii din PNRR. oamenii așteaptă de la noi soluții și vor să vadă lideri care își asumă răspunderea, nu care stau pe margine și critică. Eu îmi voi asuma să iau acele decizii care să aducă în România toți banii din PNRR, fără să mă gândesc la calculele politice", a spus Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
Citește și: Suspendarea parțială a plății nr. 3 din PNRR. Ciucă și Ciolacu își „scot ochii" pe Facebook
Reamintim că marți Comisia a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a celor șase ținte și a 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de 2 miliarde euro în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență.
Cea de-a treia cerere de plată acoperă etape importante din realizarea a 37 de reforme și a 17 investiții care vor genera "schimbări pozitive" pentru cetățenii și întreprinderile din România în următoarele domenii: tranziția verde și digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale și de pensii, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, buna guvernanță, educația și managementul apei, al deșeurilor și al pădurilor, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Executivul de la Bruxelles a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse șase jaloane. Este vorba despre reforme ale guvernanței întreprinderilor de stat, precum și de investiții din domeniul transporturilor și de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.
Vinerea trecută, premierul Marcel Ciolacu spunea că Bucureștiul nu riscă să piardă "niciun euro".
Sunt două sume la Ministerul Transporturilor. E ceea cu metroul de la Cluj și încă o sumă pe nu știu ce erate, care nu au fost transmise din SEAP, ceva foarte tehnic, pe care le-am trimis din nou în discuție, la nivelul tehnic. Dar amândouă sunt pe loan, sunt pe împrumut. Cu alte cuvinte, România nu pierde niciun leu, niciun euro din granturi”, a spus premierul Marcel Ciolacu întrebat de discuțiile cu Comisia Europeană privind tranșa nr 3 din PNRR.
Prin urmare, Comisia propune suspendarea parțială a plății în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau țintele restante, ele primind totodată o plată parțială legată de jaloanele și țintele care au fost atinse în mod satisfăcător.
Comisia a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor și țintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic și financiar (CEF), care are la dispoziție patru săptămâni pentru a emite un aviz.
În paralel, Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că jaloanele respective legate de investiții și de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. România are acum la dispoziție o lună pentru a-i transmite Comisiei observațiile sale.
În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă și după evaluarea observațiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România.
În cazul în care, în urma observațiilor transmise de România, Comisia își confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată.
Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei privind suspendările de plăți, care se aplică tuturor statelor membre.
Din momentul respectiv, România va avea la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini jaloanele restante.
La sfârșitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă jaloanele respective au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, ea va ridica suspendarea și va efectua plata cuantumului suspendat.
Comentarii