Ciolacu: Nici eu, nici Ciucă nu vom lua o decizie în ceea ce privește Pilonul II de pensii
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, într-un interviu pentru Digi24.ro, legat de un presupus amendament la pachetul de măsuri fiscale care viza naționalizarea Pilonului II de pensii, că nu se atinge nimeni de acesta.
Ciolacu a explicat că amendamentele se aprobă în Guvern înainte de asumarea propriu-zisă în fața Parlamentului, iar în Guvern "nu a existat o astfel de propunere".
"Nici eu, nici Nicolae Ciucă nu am luat o decizie politică și nu am avut în discuție o decizie politică în ceea ce privește naționalizarea Pilonului II de pensii. Nici eu, nici domnul Ciucă nu vom lua o decizie cât suntem în aceste funcții în ceea ce privește Pilonul II de pensii", a spus Ciolacu.
Premierul a mai adăugat că, dacă cineva are o propunere sau o discuție, se presupune că "suntem în anul 2023, nu în Evul Mediu și nu dăm foc la vrăjitoare, nu înfierăm oamenii cu fierul pe umăr că au avut o opinie. Este dreptul fiecăruia să aibă o opinie".
Marcel Ciolacu a insistat să afirme că nici nu a avut de gând și nici nu a avut o discuție serioasă în ceea ce privește desființarea Pilonului II de pensii.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a spus marți seară, la Antena 3, că disucțiile despre naționalizarea Pilonului II de pensii este "soră cu nebunia".
"Astăzi (marți - n.r.) am aflat și având în vedere atribuțiile pe care le are un secretar de stat nu știu cum au ajuns să facă amendament. Nu cred, fiind un text care a ajuns în forma se pare cerută pentru amendamente, nu cred în această formă este soră cu nebunia și acele active nete care sunt ale oamenilor acolo rămân. În fondul de pensii private sunt 103 miliare de lei care sunt și discutăm de un număr de 8.2 milioane de oameni. Sunt niște decizii pe care nu trebuie să le discutăm. Acest amendament nu a urmat calea oficială, deci practic el nu a ajuns să fie discutat în comisii. Eu nu știu să fi ajuns în comisii", a explicat Boloș.
Referitor la secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanțelor din partea PSD, Daniela Pescaru, care ar fi propus acest amendament, ministrul Boloș a spus: "Este un profesionist foarte bun pe care îl are ministerul și eu îl știu un profesionist de bună credință și cu valori morale foarte corecte...Nu cunosc detaliile întregii povesti și nici nu vreau să le cunosc pentru că o astfel de măsură nu cred că poate fi pusă în discuție și în aplicare. Aici discutăm de active nete de 100 de miliarde de lei și nu s-a pus în discuție. Este jenant să o întreb eu (n.r Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor) de astfel de lucruri care sunt de acțiuni individuale. Nu pot eu să o demit, este de atributul domnului ministru", a mai spus Marcel Boloș.
Întrebat de la cine ar fi putut veni cu o asemenea idee, ministrul Boloș transmis că el nu face parte din structurile politice.
"Prefer ca acest subiect să nu-l aprofundez pentru interesele țării noastre. Pentru binele și interesul României nu ar mai trebui să aprofundăm acest subiect. Instituțiile financiare se uita la noi. În calitate de ministrul al Finanțelor am spus că nu", a mai adăugat ministrul.
de revo 28 Sep 2023 07:56