Ciolacu: Nu o susțin eu pe Firea la Primăria Capitalei, o susține organizația București
Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți că Gabriela Firea este singura din partid înscrisă în cursa pentru a candida la Primăria Capitalei și ea nu e susținută de el, ci de organizația București.
"Eu la Primăria Capitalei am și candidat. Momentan doar doamna Firea s-a înscris în cursa internă. Nu o susțin eu, o susține organizația București. Ar fi culmea să fie singura candidată și să piardă", a spus Ciolacu, întrebat dacă PSD ar fi propus PNL că cedează funcția de premier și de primar al Capitalei pentru o susținere a candidatului social-democrat la prezidențiale.
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a explicat vineri că scenariul candidaturii sale la Primăria Capitalei este stupid.
Jurnalistă: Dvs. candidați la Primăria Capitalei?
Ciolacu: Eu? Nu candidez, doamnă! Eu sunt prim-ministru... mă... eu plec din prim-ministru să mă duc la... nici n-am vrut să răspund la această întrebare, care e stupidă ca concepție, ca umană!
În ultimele săptămâni, Gabriela Firea a început să iasă public și să se victimizeze că PSD amână să o anunțe oficial candidată pentru Primăria Generală a Bucureștiului.
„Probabil că încă se fac anumite analize, evaluări, ceea ce nu este rău. Ceea ce am asdus eu în discuție este faptul că în cazul scenariului mai mult decât probabil de cuplare a alegerilor locale cu europarlamentare, timpul este foarte scurt. Timpul nu mai are răbdare. Va fi foarte greu și vom avea un start incert dacă se amână luarea unei decizii sau dacă aceasta se va lua foarte târziu pentru că vom avea un dezavantaj față de ceilalți competitori. În cazul în care funcția de primar general este inclusă în cadrul unei negocieri mai ample care vizează președinția, guvernarea, Senatul, Camera Deputaților nu este nimic rău nici în acest lucru și eu accept, noi ceilalți colegi suntem de acord și sunt convinsă că vor înțelege și cetățenii, doar că toate aceste lucruri trebuie să fie cât se poate de liber, sincer spuse, argumentate și acceptate de către toată lumea”, a spus, săptămâna trecută, Firea, la postul B1TV.
Comentarii