Parlamentarii social-democrați care nu vor vota moțiunea de cenzură sau care vor lipsi nemotivat de la ședința plenului reunit vor fi suspendați din PSD până după alegerile generale, a anunțat Marcel Ciolacu.

”Am luat o decizie, alături de colegii mei: în cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moțiunea sau lipsește nemotivat de la ziua în care va fi votul pe moțiune, o perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD, cu alte cuvinte nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri", a declarat Marcel Ciolacu, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

El a precizat că "matematic, în acest moment" se bazează pe 232 de voturi pentru susținerea moțiunii: ”În acest moment sunt trei forțe politice parlamentare care susțin acest demers, respectiv PSD, UDMR și Forța Națională. Mai avem negocieri în continuare, în zilele următoare. Avem și o strategie făcută împreună cu colegii mei din teritoriu, punctual cu anumiți parlamentari independenți sau neafiliați", relatează Agerpres.

Întrebat dacă PSD va avea un candidat pentru funcția de premier, în cazul în care va trece moțiunea, Ciolacu a declarat că acest lucru va fi stabilit într-o ședință a Comitetului Executiv. Totodată, el a spus că PSD este pregătit pentru orice posibilitate, inclusiv să preia guvernarea sau anticipate. 

Partidul Social Democrat va propune un premier independent în cazul în care Guvernul Orban va fi demis prin moțiune de cenzură, au relatat surse din PSD pentru agenția Mediafax.