Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că plafonarea prețurilor la energie și gaze "impusă de PSD cu mari eforturi în Coaliție a fost soluția corectă".

El spune că măsurile au fost confirmat marți de INS, care anunță o scădere a inflației cu peste un punct procentual în ianuarie față de luna decembrie 2022.

"Știu că nu este suficient. Și tocmai de aceea ne vom concentra în perioada următoare pe un plan de măsuri concrete pentru a stopa creșterea prețurilor la alimentele de bază. Vom veni cu scheme de sprijin pentru a crește producția agricolă românească și vom impune mecanisme pentru a opri specula pe seama suferinței oamenilor. Doar așa putem să ajungem, la sfârșitul anului, la o inflație cu o singură cifră!", a scris Marcel Ciolacu într-un mesaj pe Facebook.

INS a anunțat marți că rata anuală a inflației în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, este 15,1%. În decembrie 2022, inflația era de 16,4%.