Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că e pregătit să discute în acest weekend cu liderii de sindicat din învățământ și "să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală".

"Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ și să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală. Am vorbit și cu premierul Ciucă și am garanția că are o disponiblitate similară la dialog", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

El speră că liderii sindicali "înțeleg că această grevă produce haos nu numai în activitatea școlii, ci și în viețile a milioane de familii".

"Credința mea sinceră este că putem fi toți capabili să punem pe primul plan responsabilitatea și luciditatea. Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală. Cred că asta așteaptă românii și de la liderii politici, și de la cei sindicali", a mai scris Ciolacu.

Săptămâna trecută, salariații din învățământ din toate județele țării au participat la un marș de protest organizat de către federațiile sindicatele din Educație. Acțiunea a avut scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc, în mod special, angajații - personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar, notează Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din educație, după ce cadrele didactice din învățământul preuniversitar au intrat tot în acea zi în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 - 13:00.

Sindicaliștii din educație au anunțat după întâlnirea cu premierul că nu s-a ajuns la un acord și că greva din învățământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare.

După acest anunț, același Ciucă a spus că el și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și alți miniștri au avut "un dialog foarte bun" cu sindicaliștii.