Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri o reacție nervoasă după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora modificările fiscale și cele la legea pensiilor speciale trebuie "raportate" Comisiei Europene înainte de a fi adoptate.

"Am văzut o întreagă dezbatere publică legată de vizita mea și a unor miniștri la Bruxelles. Aș dori să fiu foarte clar: premierul României și miniștrii nici nu îngenunchează, nici nu se ploconesc, nici nu excută ordinele nimănui. Avem un dialog normal cu CE, care vizează închiderea anumitor jaloane din PNRR. Automat vizează și atragerea mai multor miliarde de euro. Este un demers normal. Cu sinceritate vă spun, Guvernul ar fi trebuit deja să-l fi făcut. Doamna ministru a Muncii va merge pe 28 august pentru a discuta despre jalonul legat de pensiile speciale, după decizia CCR. Domnul ministru de Finanțe va merge pentru o discuție despre jaloanele referitoare la reforma fiscal-bugetară. Ele sunt trecute ca jaloane în PNRR", a spus Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Citește și: Coaliția nu cheamă parlamentarii din vacanță. Pensiile speciale și "reforma" statului - la toamnă

Ciolacu a adăugat că Marcel Boloș nu se duce să ceară acceptul nimănui.

Premierul a precizat și că "ipocriții care stau câteodată cu mâna întinsă după voturi, să își aducă aminte ce jaloane și reforme au trecut în PNRR".

Ministrul Fondurilor Europene va merge și el la Bruxelles, pentru că până pe 31 august trebuie închisă renegocierea PNRR și planul REpowerEU.