Premierul Marcel Ciolacu a transmis miercuri, la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, că Unirea pe care marele Cuza a dorit-o devine realitate prin Autostrada Moldovei, lăudându-se și cu alte măsuri pe care Guvernul său le ia.

"În urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie, românii și-au unit eforturile și au pus bazele României ca stat național, unitar și democratic. Și atunci, mulți s-au opus. Și din afara țării, dar și din interior. Pentru interesele lor, ar fi fost mai bine ca românii să nu fie uniți. Astăzi, la 165 de ani de atunci, România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale. O etapă care îi va permite să se dezvolte și să crească la adevăratul său potențial! În primul rând, Unirea – pe care marele Cuza a dorit-o  – devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul țării va conduce, în sfârșit, la dezvoltarea rapidă a zonei, prin creșterea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite", a spus Ciolacu.

Acesta a adăugat că "reformele ireversibile pe care acest Guvern le-a început anul trecut, permit României accesarea tuturor banilor din PNRR" și "ne permit, astfel, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare economică și socială".

"Există încă multe inegalități sociale care trebuie corectate. Prioritatea momentului este rezolvarea cerințelor îndreptățite ale agricultorilor și transportatorilor. Iar rolul meu este să port un dialog cu toate categoriile sociale care reclamă neajunsuri și inechități! Fiindcă sunt un om al dialoguluiI! Și doar împreună am găsit și vom găsi soluții pe care le putem aplica rapid", a mai transmis șeful PSD.

Marcel Ciolacu a declarat și că mai sunt multe probleme de rezolvat și "măsurile luate de acest Guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate".

"De aceea, vrem să menținem prețuri plafonate la alimentele de bază așa cum sunt la facturile de energie și gaze ale românilor. 2024 este un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri. Însă, ca prim-ministru, responsabilitatea mea este de a nu pune în pericol dezvoltarea țării. Indiferent de costurile electorale! În același timp, sunt convins că, prin dialog, vom găsi rezolvări la tot ce nu merge bine. Pentru că și eu, ca și dumneavoastră, îmi doresc ca România să crească și să se dezvolte. Doar uniți putem construi o Românie echitabilă! Și sunt sigur că, doar așa, vom depăși toate provocările acestui an", a conchis acesta.