Liderul PLUS, Dacian Cioloș, susține că PSD este un partid specializat pe zone sărace, care a trecut "de la punga de făină la 100 de lei daţi la pensie", astfel oamenii sunt controlați cum să voteze.

"Avem nevoie de investiţii atât în sectorul privat, cât şi în sectorul public. Ca să stimulăm investiţiile, trebuie să depolitizăm instituţiile statului şi să le profesionalizăm. Atât timp cât ajutorul social e mai stimulativ la non-activitate decât salariul pentru o activitate, munca e descurajată. Dacă începi să munceşti şi venitul nu e cu mult mai mare decât ajutorul social, atunci preferi să rămâi pe ajutor social. Avem partide specializate pe zone sărace, cum e PSD. Promite ajutor social. Au trecut de la punga de făină la 100 de lei daţi la pensie. Oamenii sunt controlaţi să voteze într-o anumită direcţie. În România, locurile de muncă la stat sunt legate tot de partidele aflate la putere. Trebuie să ai pile. Asta mi-au spus oamenii pe stradă, în Teleorman, Vrancea şi Bacău", a declarat Dacian Cioloș la Adevărul LIVE.

Liderul PLUS mai spune că "sunt zone lăsate deliberat de PSD în sărăcie", iar problema sărăciei nu doar că nu a fost eradicată, ci a fost "adâncită"