Cioloș: Sper să existe viață și după alegerile parlamentare, sper să fie una activă
Premierul a zis din nou că nu va candida la parlamentare, subliniind că nu-și va face nici partid, dar și-a exprimat speranța că va exista o viață activă și după alegerile din decembrie.
România are nevoie de stabilitate și "tocmai pentru a întări acest obiectiv pe care ni l-am asumat — stabilitate, echilibru, obiectivitate — am și spus că nu voi candida la alegerile parlamentare din acest an și nu voi intra într-un partid politic sau nu îmi voi crea un partid politic, tocmai pentru a-mi putea focaliza credibilitatea, atât cât o am, energia pe un proiect, chiar dacă de scurtă durată, care să dea sensul acestei stabilități, dar care să poată și să împingă lucrurile mai departe folosind toate forțele pozitive, constructive, proactive care doresc să susțină și să se implice în aceste proiecte", a declarat, joi, la Bucharest Forum, Dacian Cioloș.
"Sigur, asta nu înseamnă că nu există viață și după alegerile parlamentare. Sper să existe și sper să existe o viață activă", a continuat Cioloș, potrivit Agerpres.
El a adăugat că sunt proiecte începute în mandatul său, dar care nu pot fi duse la capăt "până la sfârșitul acestui mandat".
PNL și USR l-ar dori pe Dacian Cioloș în rândurile lor, dar premierul a declarat de mai multe ori că nu și-a propus să candideze la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Și președintele Klaus Iohannis a precizat săptămâna trecută că ar fi bine ca Dacian Cioloș să își continue proiectele și după alegerile parlamentare, însă, pentru acest lucru, e necesar să își declare adeziunea sau măcar simpatia pentru un partid.
”Recunosc că personal cred că ar face bine să continue, are proiecte bune începute, dar atunci să își declare măcar simpatia, sau adeziunea, sau preferința pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, după alegerile parlamentare”, a afirmat Iohannis, care a adăugat că Dacian Cioloș ar putea să își continue foarte bine proiectele importante, ”dacă acum când ecuația este incertă își declară intențiile de viitor”.
”Mai devreme sau mai târziu sigur ar trebui să declare și cu cine vrea să pună în continuare în practică aceste proiecte”, a adăugat șeful statului.
Președintele a precizat că după alegerile parlamentare nu va nominaliza ”persoane independente politic” pentru funcția de premier.
Comentarii