Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a fost pus marți, într-o emisiune de divertisment difuzată de Pro TV, să enumere trei defecte ale președintelui Klaus Iohannis.

Răspunsul lui Nicolae Ciucă a fost că președintele este "puțin comunicativ" și "analizează prea în profunzime".

La o altă întrebare legată de persoana pe care ar arunca-o într-o situație ipotetică dintr-o barcă în jurul căreia înoată rechini, între Klaus Iohannis și prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, Ciucă l-a ales pe cel din urmă, motivând că "este cât se poate de atrăgător, inclusiv pentru rechini".

De asemenea, întrebat pe care dintre foștii președinți ai României l-ar alege consilier dacă ar ocupa el funcția supremă, Nicolae Ciucă a răspuns că l-ar dori pe Emil Constantinescu, pentru că Iohannis este încă în funcție.