Ciucă: Includerea în Visa Waiver, un obiectiv de politică externă așteptat de mulți ani de români

Premierul Nicolae Ciucă a transmis joi că proiectul depus în Senatul SUA ce recomandă includerea României în Programul Visa Waiver creează o perspectivă certă pentru realizarea unui obiectiv de politică externă așteptat de mulți ani de români.
Nicolae Ciucă a declarat că în toate discuțiile și întrevederile cu oficiali ai Statelor Unite ale Americii s-au subliniat cât este de important dreptul la libera circulație pentru mediul de afaceri și pentru cetățenii României, aliat puternic și de încredere al partenerilor transatlantici.
Citește și: Proiect pentru includerea României în programul Visa Waiver, depus în Senatul SUA
"În acțiunile noastre comune, în colaborarea bilaterală și la nivelul Alianței Nord-Atlantice, țara noastră a dovedit susținerea fermă a idealurilor și valorilor democratice, dar și angajamentul pentru progres și dezvoltare. Avem o colaborare excelentă cu Ambasada Statelor Unite la București și cu doamna ambasador Kathleen Kavalec, careia îi mulțumesc pentru deschidere și susținerea proiectelor românești", a spus Ciucă, citat într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.
El a adăugat și că includerea României în Programul Visa Waiver va fi nu doar un răspuns firesc al demersurilor diplomatice, ci și un nou argument pentru consolidarea relațiilor bilaterale.
"La nivelul Guvernului vom continua să lucrăm pentru îndeplinirea condițiilor tehnice. Am exprimat acest angajament al Guvernului inclusiv la întâlnirea avută recent cu asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan, aflat la București pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România-SUA", a mai afirmat acesta.
În final, premierul român a reafirmat că avem susținerea partenerilor noștri, dar și voința politică și instituțională pentru a ne alătura Programului Visa Waiver cât mai curând posibil și a oferi antreprenorilor și tuturor cetățenilor români dreptul binemeritat de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii.
Comentarii