Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri dimineață, într-o videoconferință cu prefecții, că sunt probleme cu recensământul în București, Timișoara și Iași și a cerut autorităților locale să ia măsuri.

"Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea și cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de față, peste 85% din recensământ s-a desfășurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător. Mai sunt câteva zile până la sfârșitul lunii; cred că putem, prin intermediul autoritățile locale - prefecturi, primăriile -, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un județ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers. Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul București, în Timișoara și în Iași, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localități", a spus premierul.

Citește și: A fost prelungită din nou perioada de recenzare

El a adăugat că știu că în București au fost aduși recenzori din Călărași, dar poate și celelalte județe ar putea "să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze așa cum se cuvine".

"Am discutat cu președintele Institutului Național de Statistică. Are speranța că, așa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza și vom beneficia de datele de care avem nevoie. Vă cer, încă o dată, să vă sprijiniți reciproc în derularea activităților în perioada care ne-a rămas, astfel încât să poate să fie finalizat cum se cuvine. Vă mulțumesc și ne auzim ori de câte ori este nevoie", le-a transmis premierul prefecților.