Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri dimineață, înaintea ședinței de Guvern, că România este în urmă cu stabilirea cadrului de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

"Ieri (joi - n.r.), Uniunea Europeană a plătit 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, este echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru țara noastră. Eu doresc doar să subliniez că, revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente, care acoperă șase piloni prevăzuți la nivel european. Ceea ce cred că este, de asemenea, foarte important de menționat este că avem 507 jaloane, nu mă înșel, și ținte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să și le extragă și să le urmărească în îndeplinirea lor. Și, de asemenea, avem 171 de măsuri; din aceste măsuri, 64 sunt reforme și 107 investiții. Ca atare, suntem în urmă cel puțin cu elaborarea Ordonanței de Urgență privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR. Aș dori să avem o dezbatere, să vedem cât de repede avem această ordonanță pe masă, să putem să o dezbatem și să o aprobăm", a declarat Ciucă.

Prim-ministrul a mai precizat, legat de proiectul de buget pe anul 2022, că a discutat cu ministrul finanțelor, Adrian Câciu, și urmează să fie stabilite "liniile de efort pentru perioada imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca, până la 24 decembrie, să putem să avem bugetul finalizat și aprobat, așa cum am discutat".

România primește prefinantarea din cadrul PNRR

Mai mult pe EurActiv »