Comisia de la Veneția recomandă desființarea Secției Speciale
Într-un aviz adoptat în cadrul sesiunii sale plenare din 2-3 iulie, Comisia de la Veneția transmite mai multe recomandări autorităților române cu privire la proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale (SIIJ).
Avizul a fost solicitat de ministrul român al justiției.
"Comisia de la Veneția salută intenția autorităților române de a
reforma sistemul judiciar, reformă care include un pas esențial prin desființarea SIIJ, și le încurajează să continue reforma mai aprofundată a sistemului judiciar", se arată într-un comunicat al Comisiei de la Veneția.
Comisia de la Veneția reamintește că a criticat înființarea Secției Speciale în două rânduri, în 2018 și 2019.
Totodată, Comisia recomandă să se renunțe complet la amendamentele adoptate în Camera Deputaților la proiectul de lege privind desființarea SIIJ.
Astfel, Articolul 4 din amendamentele Camerei Deputaților ar trebui eliminat, deoarece introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători și procurori în cadrul unui domeniu extrem de sensibil - urmărirea penală - care depășește cu mult imunitatea funcțională.
Comisia de la Veneția consideră că și Articolul 6 din amendamentele pentru modificarea legii CSM ar trebui eliminat. Acesta introduce o nouă competență a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acordând competența exclusivă de a decide cu privire la acțiunile în materie penală împotriva judecătorilor și procurorilor.
Comisia de la Veneția consideră că procedurile penale care nu intră în sfera imunității funcționale nu ar trebui să intre în competența CSM și ar trebui să fie aduse direct în fața instanțelor de judecată fără a fi examinate în prealabil de CSM.
Background
Camera Deputaților a adoptat pe 24 martie legea prin care se desființează SIIJ, cu amendamente care creează o superimunitate pentru procurori și judecători.
Pe 29 martie, ministrul justiției, Stelian Ion, a anunțat că solicită un punct de vedere Comisiei de la Veneția în privința desființării SIIJ și a amendamentelor adoptate de Camera Deputaților.
Comentarii