Comisiile reunite de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților au avizat favorabil Legea bugetului de stat și proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019 a primit raport cu aviz pozitiv din partea comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament, cu 21 de voturi "pentru" și 11 "împotrivă".

Membrii comisiilor au dezbătut, în noaptea de marți spre miercuri, documentul pe articole și anexe. Astfel, pe cele 72 de articole ale documentului au fost aprobate șase amendamente, scrie Agerpres.

În același timp, anexele 4-10 au fost avizate pozitiv cu majoritate de voturi. De asemenea, la anexa 6 un număr de două amendamente nu a trecut de votul parlamentarilor, iar la anexa 7 un amendament a fost amendat de către membrii celor două comisii, iar un altul care vizează alocarea sumei de aproximativ 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Brașov a fost avizat favorabil.

Pe de altă parte la proiectul de buget al MFP - acțiuni generale a fost respins un amendament de alocare a 6 milioane de lei pentru Primăria Sibiu, în vederea organizării Summit-ului de la Sibiu din luna martie a acestui an. În plus, la titlul 51 s-a votat o scădere a bugetului de 175,721 milioane de lei.

Comisiile reunite de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților au avizat favorabil, în noaptea de marți spre miercuri, și proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019, cu 19 voturi "pentru" și 18 "împotrivă".

La execuția preliminată pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat au fost formulate 4 amendamente, toate respinse.

La dezbaterile pe acest buget a participat și ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.

"Pe toată construcția bugetară s-a luat în calcul majorarea salariului mediu brut la 5.163 de lei, față de 4.502 lei estimat pentru 2018 și 3.223 de lei realizat în 2017, scăderea ratei șomajului și mai ales toate măsurile cuprinse în programele de încurajare a ocupării forței de muncă. (...) Dinamica bugetului pensiilor nu e o matematică simplă. Nu știm la ora actuală cine va intra în pensie. Sunt mai multe variabile, plus întoarcerea cupoanelor. Nu putem compara o pensie medie dintr-o lună cu pensia medie pe anul anterior", a declarat ministrul Muncii.

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii are prevăzute venituri de 71,662 miliarde lei și cheltuieli de 68,761 miliarde lei, atât la credite de angajament cât și la credite bugetare, cu un excedent de peste 2,9 miliarde lei, conform noului proiect de buget publicat de Ministerul Finanțelor Publice.

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se stabilește la venituri în sumă de 181,435 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 130,919 milioane lei, atât la credite de angajament cât și la credite bugetare, cu un excedent de 50,516 milioane lei.

Bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj, se stabilește la venituri în sumă de 1,35 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 1,583 miliarde lei credite de angajament și în sumă de 1,030 miliarde lei credite bugetare, cu un excedent de 320,335 milioane lei.

Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale instituit prin Legea nr.200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare are prevăzute venituri în sumă de 905,299 milioane lei și cheltuieli în sumă de 18,263 milioane lei, atât la credite de angajament cât și la credite bugetare, cu un excedent de 887,036 milioane lei.

Noul proiect al Legii bugetului, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), prevede un deficit al bugetului de stat de circa 36,157 miliarde lei, cu 1,3 miliarde lei mai mare față de cel din varianta anterioară, de 34,857 miliarde lei.

"Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 164.543,4 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 258.735,1 milioane lei credite de angajament și în sumă de 200.700,2 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 36.156,8 milioane lei", se menționează în proiect.

Conform noului raport privind situația macroeconomică pe 2019, Produsul Intern Brut este stabilit la 1.022 miliarde lei, creșterea economică la 5,5%, inflația la 2,8%, veniturile bugetului general consolidat la 342,675 miliarde lei (33,5% din PIB), cheltuieli BGC de 368,793 miliarde lei 36,07% din PIB), deficit de 26,118 miliarde lei, respectiv 2,55% din PIB, un număr de 287.000 șomeri și un câștig salarial de 3.085 lei.

În proiectul de buget publicat pe 31 ianuarie, erau prevăzute venituri ale bugetului general consolidat de 341,51 miliarde de lei, respectiv 33,4% din PIB și cheltuieli de 367,628 miliarde lei, ceea ce reprezenta 35,9% din PIB.