Membrii Congresului SUA, aflați în vizită oficială la București, au avut întâlniri la Parlament cu eșalonul 2 din conducerea celor două Camere.

Nici președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, nici președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, nu participă la întâlnirea cu congresmanii americani, potrivit unor surse politice.

Și Daniel Suciu, și Robert Cazanciuc sunt vicepreședinți ai Parlamentului și sunt cei care, de regulă, conduc ședințele.

La întâlnirea de la Parlament cu oficialii americani, presa nu are acces în sală și nici nu sunt prevăzute declarații de presă.