UPDATE / VIDEOConsiliul Național al PNL. Iohannis: Lupt cu abuzurile PSD. Sunteți alături de mine? Fiți puternici!
Conducerea PNL discută sâmbătă despre criteriile, procedura și calendarul de alcătuire a listei candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare. Va fi supus dezbaterii și adoptării un document intitulat „Principiile bunei guvernări liberale”.
UPDATE: Consiliul Național al PNL a adoptat, sâmbătă, criteriile, procedura și calendarul privind desemnarea candidaților la europarlamentare, anunță Agerpres.
Astfel, membrii PNL care vor să candideze în alegerile europarlamentare își vor depune candidatura la Secretariatul General până la data de 1 octombrie.
Dosarul de candidatură va cuprinde un CV profesional, un CV politic și un proiect pentru activitatea în cadrul Parlamentului European, iar pentru a putea candida pe listele PNL, membrii partidului trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare.
Primul loc pe lista de candidați va fi decis de Biroul Executiv, la propunerea președintelui PNL.
Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:
„Încep cu o radigrafie a situației generale din România. Pot să spun de la început că situația este proastă. Nu îmi face plăcere pentru că sunt președintele României și aș vrea să spun României îi este bine. Dar, poate cu ajutorul vostru, ajungem și acolo.”
„Am avut alegeri în 2016, a câștigat PSD, au promis măriri de salarii. Ghinion nu s-a întâmplat așa. Au început să lucreze la cu totul altceva.”
„Au început să demonteze justiția, asta a fost prioritatea reală a PSD-ului Au încercat să inhibe lupta anticorupție.”
„Toate sondajele din ultimele luni arată că 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Este acesta un semnal destul de puternic, este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere, puternic în creștere, o Românie care a fost extrem de bine situată în cadrul structurilor euroatlantice, o țară în care începuse să fie, nu doar văzută ci și respectată cu o abordare europeană, atlantică. Și ce s-a întâmplat? Cum a dispărut acest sentiment bun? Cum a dispărut optimismul? Cum a revenit pesimisul între oamenii de afaceri, investitori, parteneri internaționali, între noi? Explicația este cât se poate de simplă: Cu un politician pe nume Dragnea, împreună cu câțiva acoliți, au pus mâna pe puterea în PSD, Guvern și Parlament și, de atunci, încearcă să folosească această putere în interes propriu și personal, pentru a scăpa de justiție. Nu-i preocupă nici țara, nici economia, nici românii, ce să mai vorbim de imaginea în Europa și în lume. Îi preocupă pur și simplu să scape de dosare. Așa ceva nu am avut în România. Așa ceva nu este posibil într-o țară europeană, democratică", a spus Iohannis.”
„Persoane care îndrăznesc să își expună opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a întâmplat din anii întunecați ai comunismului. Acolo am ajuns? Să dăm cu piciroul la ce au construit generații de români?Eu vă spun că NU. Există soluții. Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții. Vă spun, PNL este un partid puternic, are soluții și nu sunteți singuri.”
„Aveți lângă voi milioane de români, alte partide de opoziție, societatea civilă. Tomana aceasta și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate. Nu putem sta cu mâinile în sân să vedem cum tot ce este bun este destructurat.”
„Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trisit ar fi de râs, dar este trist.”
„Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a restaura normalitatea și raționalitatea.”
„E nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid. Și puteți! Oamenii sunt afară și vă așteaptă. Explicați cum veți transforma această situație irațională, ireală într-o situație normală. Avem nevoie în România de un guvern al raționalității naționale.”
Eu lupt cu abuzurile PSD. Vă întreb: sunteți alături de mine? Mulțumesc! Fiți puternici!”
***** Textul inițial
Tot sâmbătă va fi stabilit și alendarul de desemnare a candidaților PNL la funcțiile de primar în municipiile reședință de județ.
La Consiliul Național vor fi cel puțin 1.500 de delegați.
Vom reveni cu principalele evenimente de la Consiliul Național al PNL.
Comentarii