Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Oprea, consideră consultativ articolul din Constituție care spune că Guvernul trebuie să ceară un nou vot de încredere al Parlamentului după ruperea unei Coaliției de guvernare.

"În Constituție spune că un Guvern pleacă atunci când este o moțiune de cenzură sau atunci când există o demisie a premierului. Alte motive pentru a pleca nu am citit în Constituție. Sigur că există și alin. 3 din art. 85 care spune că, în cazul în care există o schimbare politică, trebuie mers în Parlament, dar aceasta este o chestiune consultativă. Nu înseamnă neapărat, asta e interpretarea mea, pentru că legea întotodeauna are literă și spirit", a declarat Radu Oprea.

Pusă să explice de ce aln. 3 al art. 85 din Constituție este consultativ, ministrul a replicat: "Nu sunt jurist, era interpretarea mea".

Ce spune art. 85 din Constituția României

(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, Președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.