Copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au avut prima reacție după alegeri abia luni după-amiază, când au susținut că PNL a obținut cel mai bun scor de după 1990, mai bun chiar decât la primul tur al prezidențialelor din 2014.

"Este cel mai bun scor de după 1990”, a spus Vasile Blaga, în prima conferință de presă făcută de copreședinții PNL după alegerile locale de duminică. 

El le-a mulțumit celor care au avut încredere în PNL, susținând că rezultatul alegerilor locale arată cât de corectă a fost decizia fuziunii PNL-PDL: "Dacă în momentul fuziunii, după competiția de la europarlamentare, cele două partide care compun PNL aveau vreo 27% și la prezidențiale au obținut, în primul tur, 29%", după numărarea a 91% din secțiile de votare, PNL are 31% la votul politic pentru consiliile județene și 1.040 de primării.

Am reușit, evident, să reconstruim dreapta și n-a fost un lucru ușor și ne vom concentra în săptămânile următoare pe această temă, infirmând toate pronosticurile celor care nu aveau încredere în această construcție și... chiar s-au străduit s-o împiedice,

a afirmat copreședintele PNL.

În privința situației de la București, Vasile Blaga le-a mulțumit lui Cătălin Predoiu și celorlalți candidați liberali pentru că au avut "programe serioase și soluții solide".

”Este drept că nu e democrație fără partide politice, fără politică, fără politicieni și eu cred că bucureștenii nu resping politica, resping politicianismul”, a adăugat Blaga, precizând că faptul că 70% din bucureșteni nu au mers la urne arată că toate partidele politice au o problemă.

La rândul său, Alina Gorghiu a motivat decizia de a face declarații abia luni după-amiază prin dorința de a putea prezenta informații corecte, pe care nu le aveau luni, după închiderea urnelor.

Copreședintele PNL a susținut că cele peste 30 de procente obținute la nivel național reprezintă "un obiectiv pe care PNL și l-a propus, l-a îndeplinit".

"Este un scor fără precedent după 90 încoace, este cel mai bun scor al PNL, dar asta nu înseamnă cu suntem mulțumiți, se putea și mai bine în aceste alegeri locale (...) E un scor foarte bun raportat la absolut orice scor pe care anterior PNL l-a obținut, un scor chiar mai bun decât în primul tur al al prezidențialelor", a spus Gorghiu.

Ea a explicat că în urma alegerilor de duminică PNL are 1.040 de primării, față de 750 în prezent, și a recunoscut că scorul de la București este "dezamăgitor". Copreședintele PNL a declarat, răspunzând unor întrebări, că a discutat cu liderii de filiale și nu este momentul de mișcări intempestive, de demisii când nu este cazul sau de un Congres al formațiunii. 

Totodată, Alina Gorghiu a promis că PNL va schimba legea privind alegerile într-un singur tur, "în secunda în care va avea o majoritate parlamentară".

Referitor la candidații urmăriți penal care au plecat din PNL și au candidat independent, câștigând, Vasile Blaga a spus că, dacă își vor rezolva problemele cu legea și vor dori, pot reveni în partid.  

În ceea ce-l privește pe Nicușor Dan, Gorghiu a spus că aceasta ar fi fost astăzi primar, "dacă accepta propunerea mai mult decât onorabilă și onestă a PNL".