Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj președintelui Italiei, Sergio Mattarella, în contextul criziei provocate de coronavirus.

„Mă adresez dumneavoastră într-un moment dificil pentru cetățenii noștri, în care cooperarea la nivel bilateral și european este esențială pentru a combate o urgență sanitară globală și pentru a încuraja o informare corectă și eficientă a populației. Doresc să adresez un mesaj de solidaritate poporului italian,  compasiune pentru familiile victimelor și gândurile noastre de însănătoșire celor infectați cu virusul COVID-19. Totodată, vă asigur de disponibilitatea noastră deplină de colaborare pentru a identifica cele mai bune soluții și măsuri pentru eradicarea acestei maladii, combaterea efectelor de panică pe care le-a generat, precum și relansarea economiei și piețelor financiare după dispariția crizei", se arată în mesajul lui Klaus Iohannis.

Șeful statului transmite că autoritățile române rămân implicate și vigilente, "considerând că este esențial să tratăm pericolul cu care ne confruntăm cu maximă responsabilitate pentru limitarea propagării virusului, având în vedere și numărul ridicat de cetățeni români aflați pe teritoriul italian".

Klaus Iohannis mai spune în mesajul său că numeroși cetățeni români lucrează în structurile sanitare din zonele cele mai expuse din Italia, contribuind la efortul comun de a "alina suferințele celor afectați".

"Apreciem eforturile deosebite depuse de Italia și considerăm că, în această circumstanță, solidaritatea europeană, dar mai ales cea umană, trebuie să se afirme din nou”, conchide președintele.