Liderul ALDE consideră că este o greșeală ca Guvernul să recurgă la măsuri de austeritate, așa cum a sugerat președintele Klaus Iohannis. Totodată, el crede că Parlamentul ar trebui să-și reia activitatea, pentru a da un exemplu tuturor.

”Măsurile de austeritate au mai fost încercare cu niște rezultate catastrofale în anul 2009 și 2010. Readuc aminte că măsurile de austeritate nu au făcut decât să adâncească criza economică de atunci, în pofida faptului că foarte mulți economiști și atunci, ca și acum, recomandă să se mărească deficitele bugetare, să fie injectați bani publici în economie și de altfel Comisia Europeană și toate statele au decis să aducă 'sânge proaspăt' în economie sub forma unor injecții masive de bani care reprezintă aproximativ 10% din PIB. Deci, în cazul României, care are un PIB de aproximativ 200 miliarde de euro noi ar trebui să introducem cam 20 de miliarde de euro, nu să recurgem la măsuri de austeritate prin tăieri de salarii sau de pensii, așa cum s-a mai făcut și cum s-a vânturat în aceste zile ca s-ar putea întâmpla",  a declarat luni, la Antena 3, Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele ALDE a pledat pentru reluarea imediată a activității Parlamentului, care ar putea fi "un bun exemplu pentru întreaga țară".

"Nu înțeleg ce se întâmplă, de ce este oprită administrația, ministere întregi. Am vorbit cu colegii de la Parlament, cu președintele Camerei Deputaților, cu vicepreședintele Senatului, să reluăm activitatea la Parlament. Nu înțeleg de ce Parlamentul trebuie să stea acasă. Toți funcționarii, toți parlamentarii, haideți să venim la treabă, că nu asta este o problemă. Cu niște minime măsuri de siguranță putem să reluăm activitatea. Și cred că ar fi și un exemplu bun pentru întreaga țară”, a afirmat Tăriceanu, adăugând la Legislativ ar trebui să lucreze inclusiv în perioada stării de urgență.