Cristian Ghinea și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte și de membru în Biroul Național al USR.

Fostul ministru al investițiilor și proiectelor europene va demisiona din funcția de vicepreședinte al USR și membru în Biroul Național al partidului de la începutul lunii ianuarie 2022 pentru a se ocupa de două proiecte de asistență și monitorizare pentru PNRR. Dacă ar fi rămas în funcțiile de conducere pe care le avea în cadrul formațiunii, atunci acest lucru ar dus la o incompatibilitate cu statutul USR, relatează News.ro.

”Motivul imediat al acestei decizii ține de două proiecte pe care le demarez împreună cu colegii europarlamentari Dragoș Pîslaru și Vlad Botoș, proiecte de monitorizare și asistență pentru PNRR. Aceste fonduri vin din bugetul Parlamentului European, dar sunt la dispoziția europarlamentarilor, pe baza de proiecte de comunicare/cercetare/politici publice. Vom lansa în ianuarie platforma de monitorizare a PNRR și apoi imediat publicații și activități de asistență pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri. Am consultat juriști și opiniile legate de o obligație statutară de a mă retrage sunt împărțite. Prefer să o fac, în spiritul deciziei noastre colective. Voi rămâne alături de USR și de echipa de management, activ și implicat, ca membru”, a precizat Cristian Ghinea, în mesajul intern pe care l-a transmis colegilor din USR, obținut de News.ro.

"Eu am văzut o știre că are o platformă, sau încearcă să facă o platformă de monitorizare și control, cumva, al PNRR. Foarte bine. S-o facă, dacă nu sunt chestiuni care să genereze, eu știu, un conflict de interese sau... nu am nicio problemă. Până la urmă, oricine care poate da o mână de ajutor, chiar și prin control și monitorizare, e binevenit”, a afirmat miercuri seara, la Antena 3, ministrul investițiilor și proiectelor europene Dan Vîlceanu.