Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că în urma procesului de reorganizare avut în vedere la nivelul MDLPA din 920 de posturi vor rămâne 855, dintre care 20 vor fi destinate pentru Direcția nou înființată pentru implementarea PNRR.

"Am venit cu această propunere la sfârșitul lunii mai, care este în dezbatere publică, și din structura de 920 de posturi pe care le avem astăzi în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației ar rămâne 855 de posturi, iar din acestea 20 de posturi se duc spre Direcția nou înființată pentru implementarea PNRR-ului, pentru că vom avea fonduri în care Ministerul Dezvoltării va fi implicat în mod direct și acolo ne trebuie o structură de specialitate. Deci, acolo, evident vom merge și pe cunoștințe și pe experiență și, în principal, spre realocarea din alte Direcții, pentru că dorim să absorbim cât mai repede acești bani. Aici nu prea avem timp de experiențe noi, dacă vreți", a declarat Cseke Attila, luni, la Digi 24, citat de Agerpres.

Ministrul a precizat că, totodată, din cele 66 de posturi vacante din minister "jumătate vor fi transformate în posturi de debutant".

"Eu cred că provocarea unui ministru, astăzi, trebuie să fie și aceea de a aduce oameni tineri în administrația publică centrală. Acest lucru, astăzi, nu se poate face dacă ai posturi de consilieri superiori sau consilieri cu grad ridicat, pentru că un tânăr care a absolvit facultatea sau are 1, 2, 3 de ani de experiență undeva, în mediul privat sau mediul public, pur și simplu nu poate să acceadă la o funcție de execuție într-un minister. Evident, că nu vorbim despre funcții de conducere, pentru că îți trebuie o anumită experiență și anumite cunoștințe (...). Oamenii pe care o să-i aducem, evident, prin concurs transparent, în minister, vor fi pe posturi de debutanți, unde nu-ți trebuie o experiență desăvârșită și care pot învăța și de-a lungul timpului, pot crește în profesia lor și pe care poți să-i câștigi pentru administrația publică centrală. Evident, pot să aducă și o altă mentalitate, pentru că și asta ne dorim", a declarat Cseke Attila.

El a precizat că, de exemplu, pe zona de Lucrări Publice ministerul trebuie să-și rezolve partea de specialitate, având în vedere că "sunt puțini specialiști pe partea de lucrări publice și de reglementări în construcții".

"Este partea mai puțin vizibilă a ministerului Dezvoltării, dar foarte importantă pentru funcționarea construcțiilor sau pentru realizarea obiectivelor de investiții în toată țara", a adăugat Cseke Attila.

De asemenea, el a menționat că în cadrul procesului de reorganizare "vor dispărea 7-8 funcții de conducere dintr-un total actual de 103".

"Facem reorganizare în câteva structuri, unde o să dispară și funcții de conducere, în care o să mai schimbăm anumite structuri cu altele, le mai punem în altă parte, mai desființăm niște posturi de conducere, de subsecretari de stat, mai aducem și tineri, exact pentru a împrospăta această chestiune. Este o chestiune pe termen mediu și lung", a declarat Cseke Attila.