După cum era de așteptat fiecare a rămas pe poziție: puterea acuză bârna din ochiul Laurei-Codruța Kovesi, în timp ce liderii opoziției apreciază intervenția șefei DNA.

UPDATE

"Sunt foarte liniștit! Probele nu s-au falsificat, legea nu a fost încălcată", a spus Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului, întrebat de jurnaliști dacă s-a uitat la meciul de fotbal sau la conferința de presă a șefei DNA, potrivit Agerpres.

 

 

***

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut joi că Laura-Codruța Kovesi nu vede bârna din ochii ei și ai instituției, dar caută defectele altora.

"Am văzut câteva extrase în presă a discursului pe care l-a ținut doamna Kovesi. Am impresia că dânsa nu vede bârna din ochiul ei, al instituției, dar caută să găsească defectele în ochii altora. Cred că instituția, în momentul de față, nu este supusă niciunei presiuni. Este, aș spune, interesul public firesc pe care toți cetățenii îl au cu privire la o funcționare corectă a Justiției, a ceea ce se întâmplă în ultima perioadă, dezvăluirile ce se întâmplă în ultima perioadă în cadrul instituției denumită DNA, pun serios sub semnul întrebării funcționarea corectă în respectul legii și în respectul drepturilor și libertăților cetățenilor, adică a drepturilor fundamentale, care sunt grav încălcate. Sigur că aici CSM și IJ au un rol determinant pentru a restabili încrederea românilor în Justiție”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că problema de la DNA ține de ministrul Justiției și de CSM.

Dan Barna, în schimb, crede că Laura-Codruța Kovesi, prin conferința de presă de miercuri seara, a reușit să convingă cetățenii despre asaltul asupra justiției.

 

"Doamna Kovesi a reușit să convingă cetățenii de bună credință că infractorii încearcă să confiște statul. În ceea ce privește revocarea, evident că nu există niciun temei serios. În condițiile în care avem un consilier al premierului condamant la 8 ani de închisoare și ținut în vitrină, nu avem ce discuta",

 

a scris joi, pe Facebook, liderul USR.

Barna a subliniat că formațiunea sa susține în continuare activitatea DNA și pe Kovesi la conducerea instituției, adăugând că poziția președintelui Klaus Iohannis va fi una de susținere a statului de drept, "pentru că discutăm despre un asalt al unei găști de infractori cu resurse asupra statului de drept".

"Cred că președintele va fi consecvent cu pozițiile sale anterioare. Cred că își va folosi prerogativele pentru a susține DNA și pe conducătoarea ei", a spus Barna.

Laura-Codruța Kovesi a ieșit miercuri seara într-o conferință de presă pentru a denunța atacul la adresa procurorilor: "Asistăm la un festival disperat al inculpaților".

Șefa DNA a susținut că procurorii de la sucursala teritorială Ploiești au acționat legal.