Președintele Klaus Iohannis pleacă marți într-un turneu de 9 zile în Africa. Deși presa a relatat constant despre sumele uriașe și lipsite de transparență pe care le alocă Președinția plimbărilor cuplului Iohannis, aceștia nu par interesați.

BoardingPass scrie că, în ciuda faptului că este mic, avionul cu care va călători Iohannis în perioada 14-23 noiembrie în Africa este foarte bine dotat și are inclusiv duș.

Potrivit informațiilor BoardingPass, zborurile pentru vizitele oficiale din Africa ale președintelui României vor fi efectuate cu un Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet Luxemburg.

Călătoria va începe luni, de la aeroportul din Sibiu, însă nu se știe dacă avionul privat va efectua și o oprire la București. (De regulă, avioanele private cu care cuplul Iohannis pleacă din țară decolează de la București și fac opriri la Sibiu, unde stă soția președintelui)

Gulfstreamul G550 este închiriat de la Global Jet și poate transporta maximum 13 pasageri, iar o parte dintre scaunele avionului se pot transforma în două paturi pentru o persoană și alte două paturi duble.

Autonomia de zbor a acestui avion este de 12.500 de kilometri, fiind suficientă pentru a zbura din Sibiu fără escală până aproape de Antarctica. Totuși, președintele României nu va ajunge atât de aproape de Polul Sud, notează în mod ironic BoardingPass. 

Agenda vizitei în Africa, plină mai mult de "pauze"

Potrivit agendei oficiale a președintelui, marți, Iohannis va fi primit de la ora 09:00 de președintele Republicii Kenya, William Ruto, la State House Nairobi.

La 13:30 are loc depunerea unei coroane de flori la Mausoleul Jomo Kenyatta, iar la 14:05 este programată o vizită la United Nations Office at Nairobi și o întâlnire cu directorul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Miercuri, agenda prezidențială este goală, iar joi, de la ora 10:00, singurul eveniment de pe agendă este o vizită la școala de fete Uthiru Girls High School din Nairobi.

Iohannis face înconjurul lumii 

Reamintim că în perioada 14-23 noiembrie, Iohannis face o serie de vizite în Kenya, Tanzania, Cabo Verde și vizită oficială în Senegal, a anunțat, Acesta este al treilea turneu pe care Klaus Iohannis în face prin lume în 2023, după cele din Asia și America de Sud.