Dacian Cioloș a câștigat alegerile interne din USR PLUS la mică distanță de Dan Barna. Rezultatul urmează să fie validat la congresul formațiunii ce va avea loc în week-end.

Dacian Cioloș este câștigătorul turului al doilea al scrutinului online din USR-PLUS pentru funcția de președinte al partidului, la mică distanță de contracandidatul său, Dan Barna.

Potrivit Hotnews, Dacian Cioloș a obținut 50,9% din voturi, în timp ce Dan Barna a fost ales de 49,1% dintre membrii partidului care și-au exprimat votul în scrutinul online.

„Vreau sa le mulțumesc colegilor care au participat la acest demers fără precedent în istoria politică din România. Faptul că, iată, 45.000 de colegi, de membri USR PLUS, peste 85%, și-au exprimat votul, este o dovadă neechivocă că USR PLUS este un partid viu, că USR PLUS este un partid dinamic și este un partid în care democrația există și funcționează”, a spus Dan Barna după anunțarea rezultatelor.

„Știu că e multă dezamăgire și supărare în echipa celor care m-au susținut, știu că în egală măsură este mult entuziasm, bucurie în echipa colegilor care l-au susținut pe Dacian Cioloș. Până la urmă, despre asta e vorba într-o competiție firească și într-o competiție importantă, cum este cea din USR PLUS. Dar, dincolo de asta, de luni încolo rămânem același partid solid, același partid solidar, același partid vertical care a adus în România reformă”, a completat el.

Barna a menționat că va rămâne alături de USR PLUS chiar și după pierderea alegerilor interne.

„Deși avem acest rezultat, care evident nu mă bucură, în mod particular, continui să spun și să-i mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru faptul că fuziunea USR PLUS a fost decizia corectă și necesară pentru a avea astăzi un al treilea partid puternic, un al treilea partid care duce și poartă cu el speranțele din reformă și modernizare ale României, și am foarte multă încredere că acest partid, în 2024, va da președintele României și acest partid va fi principalul partid de guvernare în 2024. Aceasta este în egală măsură responsabilitatea uriașă pe care - ca să privesc și partea bună a lucrurilor - o pun acum pe umerii colegului și președintelui ales de către membri - Dacian Cioloș", a argumentat Dan Barna.

„USR PLUS rămâne un partid puternic, mult succes, Dacian. Felicitări”, a concluzionat Barna.

La rândul său, Cioloș a spus că se va concentra pe dezvoltarea activității partidului. „Nu îmi doresc să intru în guvern, vreau să mă ocup de partid. Vom vedea la momentul respectiv cine va intra în guvern”, a spus Cioloș, întrebat fiind dacă vrea să devină membru al guvernului dacă se va reface alianța de guvernare.  

El a spus că se poate păstra coaliția cu PNL și UDMR, dar cu un alt premier, dar că nu se va lua nicio decizie până după moțiunea de cenzură.

„Mâine vom alege Biroul Național, astfel de decizii sunt discutate și luate în Biroul Național, așa cum am făcut-o și până acum. (...) Nu o să vă spun astăzi mai mult decât știți, știți care a fost poziția USR PLUS până acum, nu cred că această poziție se va schimba. Putem intra într-un guvern de coaliție cu PNL și cu UDMR dacă avem un premier cu care putem lucra și în niciun caz acel premier nu poate să fie Florin Cîțu”, a declarat CIoloș.

El a menționat că USR PLUS va susține moțiunea de cenzură și, va discuta cu PNL ulterior „pentru că deocamdată nu e clar ce își dorește PNL”.

Cioloș a mai spus și că până când nu se va ști rezultatul votului la moțiunea de cenzură „nu prea are ce să discute” cu premierul Florin Cîțu în cazul în care acesta ar vrea să îl contacteze, menționează Agerpres.

********************

Cioloș câștigase și primul tur al alegerilor interne din USR-PLUS, încheiat în 23 septembrie, cu circa 46% din voturi, în timp ce Dan Barna a primit 43,9%, iar Irineu Darău a obținut 10,1%, ieșind astfel din cursa pentru al doilea tur.

USR-PLUS a anunțat că la congres vor participa doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Național, dar, având în vedere situația epidemiologică, partidul a decis organizarea congresului în sistem hibrid.

Potrivit formațiunii politice, în prima zi a congresului vor fi prezenți la Romexpo copreședinții USR-PLUS, membrii Biroului Național, echipele care candidează la Biroul Național și care vor susține prezentări, invitați internaționali, comisia electorală, staff-ul tehnic și presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu, conform USR-PLUS.

Cei 1.200 de delegați care vor vota în cadrul congresului componența noului Biroul Național vor veni la locul respectiv împărțiți pe fluxuri orare pentru a-și exercita votul, menționează sursa citată.

În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o ședință exclusiv online.