Dan Mihalache ar putea părăsi Administrația Prezidențială pentru un post de ambasador, potrivit mai multor surse politice consultate de HotNews.ro. Acestuia i s-ar fi propus recent postul de ambasador al României în Marea Britanie.

HotNews.ro a încercat să-l contacteze pe Dan Mihalache, țeful Cancelariei Prezidentiale, dar acesta nu a răspuns mesajelor trimise de redacție.

Postul de ambasador la Londra este liber după ce Mihnea Motoc a fost numit ministru al Apărării în guvernul Cioloș, în noiembrie 2015. Dan Mihalache este unul dintre cei mai influenți oameni din echipa președintelui Klaus Iohannis. El a ajuns în proximitatea acestuia în campania electorală din 2014, dupa ce înainte fusese unul dintre apropiații lui Crin Antonescu.

Inainte de cariera din PNL (a fost și secretar general al guvernului Ponta), el a fost membru PSD, de unde a plecat în urma unei răfuieli cu Mircea Geoana. Dan Mihalache a fost recent în centrul unor mari controverse publice după ce a participat alături de Mihai Gadea la o întrunire din Germania a sașilor plecați din Romania.

Mai mult, cei doi au fost ulterior împreună și în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, Dan Mihalache trece drept omul care controlează informația catre președinte la Cotroceni și cel care a încercat să intermedieze relația dintre Iohannis și trustul Intact al lui Dan Voiculescu.