UPDATEDăncilă a vrut să discute cu Iohannis despre remaniere, dar nu a putut/ Reacția președintelui
Premierul Viorica Dăncilă susține că a încercat să vorbescă la telefon cu președintele Iohannis referitor la refuzul de a nominaliza noii miniștri, dar șeful statului nu a putut discuta pentru că a fost la Bruxelles, iar apoi și-a lansat cartea.
UPDATE 12.15 "Înainte de Paște, ne-a propus PSD o remaniere a acestui Guvern. Nu pentru a face guvernarea mai bună, nu vă faceți iluzii. S-au certat ei între ei, găștile, și au venit cu trei propuneri - Nicolicea, Florea și Brăiloiu. Le-am spus atunci că nu sunt de acord cu această remaniere, fiindcă nu aduce nimic nou, nimic bun. Astăzi le-am dat pesediștilor refuzul meu și în scris, ca să înțeleagă mai bine că nu sunt de acord", a anunțat Klaus Iohannis.
+++
"Am încercat o discuție cu domnul Iohannis, sunt un om care mă țin de cuvânt. (...) Am sunat la Administrația Prezidențială și mi s-a spus că domnul președinte este luni la Bruxelles și marți își lansează cartea pe scările vopsite la Ploiești. Eu sper, și îi solicit să dea motivarea (pentru refuzul de a numii miniștrii - n.r.), pentru că este sarcina dumnealui. Cred că este un lucru bun, și-a lansat o carte, este foarte bine, dar eu cred că ceea ce ține de această țară trebuie să fie o prioritate pentru noi, iar faptul că încerci să blochezi Guvernul nu este un lucru care să aducă plus valoare”, a declarat Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în județul Prahova.
Viorica Dăncilă a mai spus că nu crede că își va schimba opțiunea în ceea ce privește restructurarea, în sensul că nu va accepta o astfel de măsură făcută în Parlament, așa cum vrea șeful PSD, Liviu Dragnea.
+++
Pe 23 aprilie, președintele Klaus Iohannis anunța că nu acceptă propunerile PSD pentru ministerele Justiției, Fondurilor Europene și Românilor de pretutindeni, astfel că așteaptă alte propuneri din partea premierului.
Ulterior, Viorica Dăncilă i-a trimis președintelui propunerile de numire a Anei Birchall ministru interimar la Justiției, Eugen Teodorovici interimar la Fonduri Europene și Radu Ștefan Oprea interimar la Românii de Pretutindeni.
Comentarii