Cei mai înalți demnitari ai statului român au amintit marți de nevoia de unitate a Uniunii Europene, în contextul Brexit, uitând că doar în urmă cu câteva ore vorbeau de suveranitate și independența României de a-și stabili prioritățile legislative.

Vizita la București a negociatorului-șef al Uniunii Europene privind Brexit, Michel Barnier, a prilejuit înalților demnitari să emită comunicate cu privire la unitatea UE în privința negocierilor cu Marea Britanie.

Dar, cu doar câteva ore mai devreme, șefii PSD și ALDE spuneau că UE nu ar trebui să se amestece în procesul autohton de legiferare.

Barnier s-a întâlnit marți cu președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, dar și cu șefii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanța menținerii unei voci unitare și coerente a UE27, în scopul facilitării etapei finale a procesului de negociere. Președintele Senatului a arătat că „autoritățile române abordează tema Brexit de o manieră unitară”, ceea ce se reflectă și în prioritățile transmise Comisiei Europene pentru a fi incluse în mandatul de negociere cu autoritățile britanice.

La rândul său, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a subliniat importanța unei abordări comune a celor 27 de state, astfel încât să poată fie găsită o soluție avantajoasă pentru ambele părți, care să fie conformă cu principiile UE, dar să respecte și liniile Marii Britanii.

Când însă Comisia Europeană atrage atenția că modificarea legilor justiției contravine valorilor UE, același Călin Popescu-Tăriceanu, care se consideră un proeuropean convins, spune că „România nu trebuie să accepte să se poziționeze în postura elevului care primește lecții de la alții. Până la urmă, România este o țară independentă”

Iar când Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei, a spus luni că ar fi bine să fim atenți că „egalitatea din tratate se aplică tuturor, femeilor și bărbaților, indiferent de orientarea sexuală și de alegerile pe care le fac în viață”, Liviu Dragnea a replicat că Timmermans nu poate să spună poporului român cum trebuie să voteze la referendum. „Chiar nu cred că nimeni din spațiul Uniunii Europene poate spune poporului român cum să definească în Constituție căsătoria”, a punctat șeful PSD.

Cam atât despre poziția unitară în UE, în viziunea coaliției de guvernare.

Altfel, toți liderii români sunt de acord că este nevoie de o prezervare a drepturilor cetățenilor români în Marea Britanie și după Brexit și, în general, le-ar plăcea ca UE și guvernul de la Londra să ajungă rapid la un acord convenabil ambelor părți. 

+++++++

Subiectul mobilității este o prioritate pentru România și principiile reciprocității și non-discriminării trebuie să constituie piloni fundamentali ai relației cu Marea Britanie post-Brexit, susține premierul român Viorica Dăncilă. 

Viorica Dăncilă s-a întâlnit marți cu negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit, Michel Barnier, pentru discuții asupra stadiului negocierilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie.

România va deține președinția Consiliului UE în prima parte a anului viitor, iar Marea Britanie urmează să iasă din blocul european în 29 martie. 

În cadrul acestei întrevederi, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat importanța menținerii unității celor 27 de state membre în jurul principiilor fundamentale care guvernează procesul de negociere și al liniilor directoare adoptate de Consiliul European.

România tratează cu o atenție deosebită dosarul Brexit, având în vedere comunitatea românească semnificativă din Marea Britanie, se arată într-un comunicat al Guvernului.


„Totodată, șeful Executivului a exprimat aprecierea pentru progresele înregistrate până la momentul de față în negocieri, în special în ceea ce privește capitolul referitor la drepturile cetățenilor. Înaltul oficial român a subliniat necesitatea garantării acestor drepturi, arătând că România va continua să urmărească cu atenție modalitatea prin care prevederile Acordului sunt implementate, astfel încât toți cetățenii români rezidenți în Marea Britanie să poată continua să locuiască, să muncească și să studieze în aceleași condiții ca până acum”, se arată în comunicat.

Cu privire la relațiile viitoare UE-Marea Britanie, premierul Dăncilă a reiterat importanța menținerii unei relații apropiate între cele două părți, indicând că orice acord va trebui să se bazeze pe un echilibru între drepturi și obligații și să respecte autonomia decizională a UE. Potrivit, oficialului român, „subiectul mobilității reprezintă o prioritate pentru partea română și că principiile reciprocității și non-discriminării trebuie să constituie piloni fundamentali ai relației cu Marea Britanie post-Brexit”.

În discuția cu președintele Klaus Iohannis, Barnier a menționat rolul important deținut de România, în calitate de stat care va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, în asigurarea cadrului instituțional necesar care să permită retragerea ordonată a Marii Britanii din UE și în derularea negocierilor privind viitoarele relații dintre Uniune și Regatul Unit.

Iohannis și-a exprimat speranța că eforturile depuse de reprezentanții instituțiilor europene și ai statelor membre se vor concretiza prin agrearea unui Acord de Retragere și a unei Declarații Politice privind cadrul relațiilor viitoare dintre UE și Marea Britanie. Și Președintele României a subliniat importanța deosebită a menținerii unității celor 27 de state membre ale Uniunii în cadrul negocierilor privind Brexit, arătând că această abordare reprezintă o premisă esențială în gestionarea eficientă a acestui proces.

Iohannis a spus că principala prioritate în acest stadiu al negocierilor este finalizarea textului Acordului de Retragere cât mai curând posibil prin identificarea unor soluții privind problemele încă divergente, în special în ceea ce privește granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, și a adăugat că integritatea Pieței Unice a UE și indivizibilitatea celor patru libertăți reprezintă piloni de bază ai proiectului european și nu sunt negociabili.

„România susține continuarea unei cooperării strânse a UE cu Marea Britanie în domeniile de interes comun și după retragerea acesteia din Uniune și a arătat că, pentru țara noastră, un acord în domeniul securității externe cu Marea Britanie prezintă un interes deosebit”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Iohannis a menționat că, în cadrul discuțiilor privind relațiile viitoare, țara noastră va pune în centrul obiectivelor sale cetățeanul și, de aceea, susține cu fermitate importanța negocierii unui cadru de reglementare ambițios în domeniul mobilității cetățenilor, cu respectarea principiilor reciprocității și nediscriminării.

Alte discuții

Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a spus, după întrevederea cu Barnier, că România susține semnarea unui acord care să reflecte unitatea statelor membre și prioritățile asumate de Uniunea Europeană, dar este pregătită și de ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord.

„În calitate de viitoare Președinție la Consiliul Uniunii Europene, colaborăm strâns cu instituțiile europene și cu partenerii austrieci, pentru o bună coordonare a acțiunilor și măsurilor subsumate acestui proces. De asemenea, vom continua să-i consultăm și să-i informăm pe cetățenii români în raport cu autoritățile britanice și cu noile condiții generate de Brexit”, a declarat Negrescu.

Aspectele cheie ale procesului negocierilor, cum ar fi drepturile cetățenilor sau decontul financiar, față de care echipa de negociatori ai Comisiei au înregistrat progrese semnificative, au reprezentat subiectele principale ale întrevederii” dintre Liviu Dragnea și Michel Barnier, se arată într-un comunicat de la Cabinetul liderului Camerei Deputaților.

„Președintele Camerei Deputaților a subliniat importanța unei abordări comune a celor 27 de state, astfel încât să poată fie găsită o soluție avantajoasă pentru ambele părți, care să fie conformă cu principiile UE, dar să respecte și liniile Marii Britanii”, se mai arată în comunicat.

Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a discutat cu Michel Barnier despre progresele din ultima perioadă înregistrate de negocierile în procesul Brexit și poziția României față de atingerea unui acord echilibrat și echitabil pentru toate părțile implicate, cu accent pe garantarea în perioada post-Brexit a drepturilor cetățenilor români cu reședința în Marea Britanie, conservarea dreptului la mobilitate și liberă circulație și aplicarea necondiționată a principiilor reciprocității și non-discriminării.

Președintele Senatului a evidențiat importanța încheierii unui acord cât mai cuprinzător UE-UK, care să nu se limiteze la o cooperare economică în materie de comerț, ci să acopere o arie cât mai largă de domenii, precum securitatea și apărarea. Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanța menținerii unei voci unitare și coerente a UE27, în scopul facilitării etapei finale a procesului de negociere.