Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, într-un interviu pentru DCNews, că Guvernul a definitivat analiza privind mutarea Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, dar decizia finală îi aparține președintelui.

"Am avut un memorandum în Guvern să vedem care este opinia instituțiilor, ministerelor. Am definitivat această analiză, am trimis-o către instituțile celelalte, trimitem către președinte, dar părerea mea este că aici trebuie o decizie politică pe care să o ia președintele, dar văd că domnul președinte nu spune nimic. Nici că va lua această decizie, nici că nu o va lua", a declarat Viorica Dăncilă.

Ea susține că Iohannis trebuie să dea dovadă de corectitudine și să își asume o decizie în acest sens.

"Mutarea Ambasadei este atributul președintelui și cred că președintele trebuie să dea dovadă de corectitudine. Trebuie să își asume. Această tăcere cred că pentru România nu este un lucru bun", a conchis prim-ministrul.

+++

Pe 24 martie, premierul anunța, în cadrul Conferinței Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), că Guvernul de la București va muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Președintele Klaus Iohannis a trimis ulterior, într-un comunicat de presă, că, prin declarațiile susținute, Viorica Dăncilă "demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român".

La câteva zile după anunț, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, preciza că nu s-a luat încă o decizie cu privire la mutarea Ambasadei.