Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis luni președintelui propunerile pentru conducerea Ministerului Dezvoltării și pentru cel al Transporturilor.

Potrivit unui comunicat de presă, Viorica Dăncilă i-a transmis, în cursul dimineții de luni, președintelui Klaus Iohannis o scrisoare de răspuns la adresa din 17 ianuarie 2019 privind condițiile de legalitate în legătură cu propunerile de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale și administrației publice a Liei Olguța Vasilescu și a lui Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor.

"În calitate de prim-ministru, în virtutea votului de încredere obținut în
Parlament, beneficiez de dreptul exclusiv de apreciere și de alegere a persoanelor
propuse a face parte din echipa guvernamentală pe care o conduc", susține Dăncilă în scrisoare.

Ea spune că refuzul președintelui de a-i numi pe Vasilescu și Drăghici în funcții nu a avut "un motiv clar exprimat" sau a fost făcut pe "baza unor aprecieri generale, nefundamentate și apoi pe motivul neîndeplinirii condițiilor de legalitate în legătură cu aceste propuneri".

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis joi o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, în care și-a motivat refuzul cu privire la propunerile de numire a Olguței Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi.

În scrisoarea trimisă luni, Dăncilă apreciază că "propunerile pe care le reiterez de două luni se referă la persoane cu o experiență și o probitate netăgăduite, capabile să exercite înaltele demnități pentru care sunt nominalizate, cu atât mai mult cu cât una dintre nominalizări se referă la o persoană care a mai îndeplinit funcția de membru al Guvernului".

"Insistența dumneavoastră în a se atașa unui înscris între primul-ministru al
României și Președintele țării acte care să probeze respectarea cerințelor de legalitate
este fără precedent
în practica raporturilor constituționale între autoritățile puterii executive și creează premisele pentru ducerea în derizoriu a unor prerogative și
raporturi constituționale", i-a mai transmis Dăncilă președintelui Iohannis.