Mesajul postat duminică pe site-ul Guvernului cu ocazia Zilei Imnului Național al României conținea două greșeli. Doar una dintre greșeli a fost corectată ulterior.

"Marcăm astăzi Ziua Imnului Național al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. "Deșteaptă-te, române!” le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertății de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinței împlinite a românilor de unitate.Astăzi, ”Deșteaptă-te, române!” este imnul nostru național și ne emoționează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioților noștri.Respect pentru acest simbol al națiunii!La mulți ani, Imnului Național! La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a fost mesajul inițial postat pe site-ul Guvernului României.

Câmpia Libertății este însă la Blaj.


După ce greșeala s-a viralizat pe rețelele de socializare, comunicatul a fost modificat, dar a fost lăsată virgula în formularea ”La mulți ani, Imnului național!”.