Premierul a susținut că e îngrijorată și că îi va solicita ministrului Justiției să iasă cu o declarație publică referitoare la ultimele informații apărute în spațiul public legate de DNA.

Întrebată dacă Laura Codruța Kovesi mai poate conduce DNA, premierul Viorica Dăncilă a declarat: "Nu cred că pot eu să spun dacă cineva poate sau nu mai poate conduce DNA. Cetățenii trebuie în continuare să aibă încredere în instituțiile statului, trebuie să aibă încredere în justiție. Nu trebuie să vorbim despre întreaga justiție, să acuzăm întreaga justiție, dar trebuie să redăm credibilitatea oamenilor în justiție", scrie Agerpres.

Viorica Dăncilă a adăugat că este îngrijorată și nu se simte confortabil atât timp cât "pot fi făcute probe pentru un prim-ministru".

"Eu, ca prim-ministru, sunt îngrijorată și nu mă simt confortabil, așa cum am spus, în momentul în care am văzut că pot fi făcute probe pentru un prim-ministru", a spus aceasta.

Întrebată dacă se referă la un posibil dosar al său, în acest context, premierul a arătat că "orice este posibil"."Orice e posibil, dacă acolo a existat un precedent, poate exista și al doilea precedent, dar eu cred că toate aceste detalii le poate da cineva care este îndreptățit să o facă, adică ministrul Justiției", a mai declarat premierul.

Procurorul-șef al DNA a negat acuzațiile lansate de fostul procuror Mihaiela Iorga, care a susținut că Laura-Codruța Kovesi i-ar fi cerut să urgenteze un dosar privind un premier.