Referindu-se la programarea pentru sâmbătă a votului la moțiunea de cenzură, Viorica Dăncilă a acuzat opoziția că se eschivează de la obligația de a veni în weekend la muncă, o atitudine ”jignitoare” pentru românii care muncesc în weekend.

”Am observat atitudinea de neînțeles a opoziției care se eschivează de la obligația de a veni în weekend la muncă. Cu alte cuvinte, opoziția vrea să vină cu orice preț la guvernare, dar nu în weekend. Atitudinea opoziției este jignitoare fată de românii care lucrează inclusiv sâmbătă si duminică și arată lipsă de seriozitate a semnatarilor moțiunii”, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, adăugând că guvernarea se exercită 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

Ea le-a transmis tuturor parlamentarilor ”de bună credință” să vină sâmbătă în Parlament pentru a pune capăt acestei perioade de incertitudini.

”Așa cu am mai spus, această moțiune nu are șanse să treacă, iar guvernul își va continua activitatea”, a mai declarat Dăncilă, la începutul ședinței de guvern.

Birourile permanente reunite ale Parlamnetului au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită miercuri, la ora 15:00, în plen, urmând ca dezbaterea și votul să aibă loc sâmbătă, spre nemulțumirea opoziției.

Opoziția încearcă să amâne votul de sâmbătă pe moțiunea de cenzură din cauza riscului ca mai mulți parlamentari să nu se afle în București, astfel că demersul de a dărâma Guvernul ar fi un eșec. Potrivit unor surse politice din cadrul PNL, opoziția va solicita în plenul reunit de miercuri, programat de la ora 15:00, un vot pentru mutarea dezbaterii și a votului moțiunii pentru ziua de luni.