Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni că va solicita convocarea de urgență a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru modificarea legislației după crimele din Caracal.

"Deciziile care se impun vor fi luate de către Executiv în baza analizelor și rapoartelor emise de grupul de lucru condus de domnul Raed Arafat. De asemenea, voi solicita convocarea de urgență a Parlamentului în sesiune extraordinară și vom implementa deciziile prin OUG. Guvernul nu va pierde timpul", a scris pe Facebook Viorica Dăncilă, după acuzațiile lansate de liderul USR, Dan Barna.

"Primesc în fiecare zi concluzii din partea grupului de lucru, pe care le analizăm împreună și pe care le vom transpune în măsuri legislative, ținând cont de legislația existentă și de deciziile CCR. Fac această precizare în legătură cu informațiile apărute în spațiul public despre cartelele prepay. Cunoaștem bine deciziile CCR în domeniu și le vom avea constant în vedere. Nu va exista nicio măsură legislativă care să contravină acestor decizii care sunt obligatorii pentru fiecare cetățean român", a mai scris Dăncilă, acuzând din nou politizarea acestui subiect.